Jurnalul.ro Ştiri Externe Islanda redeschide granițele pentru turiști. Aceștia vor fi testați la intrarea în țară

Islanda redeschide granițele pentru turiști. Aceștia vor fi testați la intrarea în țară

Premierul Islandei, KatrÍn Jakobsdóttir, a anunţat că turiştilor le va fi permis să intre în țară începând cu 15 iunie, scrie The New York Post.

Guvernul a decis să deschidă turismul cu o singură condiţie. Fiecărui vizitator i se va face un test pentru COVID-19 la sosire, iar rezultatele vor fi procesate imediat. Cei care nu sunt infectaţi vor fi liberi să viziteze ţara, în timp ce persoanele pozitive vor fi obligate să se autoizoleze timp de 14 zile şi vor suporta singuri costurile şederii.

„Cel mai devreme pe 15 iunie 2020, în timp ce începând cu 15 mai, persoanele care sosesc în Islanda, inclusiv oameni de ştiinţă, cineaşti şi sportivi, vor putea fi selectaţi să stea în carantină”, a declarat premierul.

Persoanele care pot dovedi că au fost testate negativ recent pot să treacă peste testarea de la sosire.

Cei care ajung în ţară li se va cere să descarce aplicaţia oficială de smartphone-tracking, care este deja utilizată de aproape 40% din populaţie.

„Când turiştii se întorc în Islanda, dorim să avem toate mecanismele necesare pentru a-i proteja pe ei, dar şi progresele pe care le-am înregistrat până acum în controlarea pandemiei. Strategia Islandei de testare, urmărire şi izolare la scară largă s-a dovedit eficientă până acum”, a declarat ThórdÍs Kolbrún Reykfjord Gylfadottir, ministrul Turismului, Industriei şi Inovării.

Islanda a are 1.800 de cazuri confirmate de coronavirus şi 10 decese, potrivit datelor raportate de John Hopkins.

Mediafax

Subiecte în articol: islanda turism calatorii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri