Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul aprobă construcţia a peste 1.900 de noi locuinţe în colonii

Israelul aprobă construcţia a peste 1.900 de noi locuinţe în colonii

Autorităţile israeliene au aprobat construcţia a 1.936 de noi locuinţe în coloniile din teritoriul palestinian ocupat, în plină extindere de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă, un aliat-cheie al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, a anunţat luni un ONG local, citat de France Presse.

Înaltul comitet de planificare al Autorităţii civile israeliene a dat aprobarea pentru construcţia acestor locuinţe în timpul unor întâlniri duminică şi luni, a indicat într-un comunicat ONG-ul israelian Pace Acum, care monitorizează atent această problemă sensibilă.

Mai precis, această organizaţie a raportat 1.150 de proiecte aprobate pentru faza de depozit şi 786 pentru faza de validare finală, inclusiv 258 de locuinţe în Haresha, o aşezare stabilită pe "teren privat" palestinian făcând obiectul unui litigiu.

Anunţul intervine în timp ce Netanyahu conduce un guvern interimar şi face campanie pentru alegerile legislative din 2 martie.

"Deşi nu are un mandat clar, acest guvern acţionează ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi continuă să promoveze construcţiile nocive şi inutile în teritoriile ocupate", subliniază într-un comunicat Pace Acum, o organizaţie ostilă dezvoltării coloniilor.

Coloniile sunt ilegale în virtutea dreptului internaţional, dar administraţia Trump a anunţat în toamnă o schimbare de politică, considerând acum că nu sunt ilegale pentru Washington.

Această decizie a fost criticată vehement de autorităţile palestiniene, dar salutată de Benjamin Netanyahu, care a curtat electoratul din colonii în încercarea de a câştiga alegerile din aprilie şi septembrie dar nereuşind să obţină o victorie clară, de unde şi al treilea scrutin în mai puţin de un an, la 2 martie.

Colonizarea de către Israel a Cisiordaniei ocupate şi Ierusalimului de Est anexat a continuat sub toate guvernele israeliene începând din 1967.

Peste 600.000 de colonişti israelieni sunt instalaţi în aceste teritorii, unde trăiesc aproape trei milioane de palestinieni.

Colonizarea s-a accelerat în ultimii ani sub impulsul premierului Netanyahu şi al aliatului său de la Washington, preşedintele Donald Trump.

Acesta din urmă şi-a schimbat politica regională în favoarea Israelului, recunoscând Ierusalimul drept capitala statului israelian şi tăind fonduri destinate palestinienilor.

AGERPRES

Subiecte în articol: Israel colonii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri