Potrivit cumvaplace.ro, roșu vine de la tomate, cultivate pe scară largă și aproape omniprezente în bucătăria locală, de la tradiționalul sos de pizza, la cel pentru paste în zeci de combinații și cele din sosurile pentru tocană.
La fel ca și vinul ori uleiul de măsline, soiurile de roșii diferă de la nord la sud și sunt sute de varietăți. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:
– Roma sunt și la noi pe piață, au formă ușor alungită, ca de pară și sunt foarte dulci, mai ales la ele acasă. Sunt ideale pentru conserve și pastă de roșii.
– Cuore di Bue, aceeași inimă de bou, zemoase și cărnoase, sunt numai bune pentru sosuri, pesto, chiar și dulceață.
– Pachino sunt crescute în sudul Siciliei și au certificare IGP – Indicație Geografică Protejată; sunt foarte dulci și potrivite pentru fructe de mare.
– Piennolo: micuțele vezuviene au certificare de origine protejată, DOP.
– Pisanello: sunt numite după pictorul renascentist și sunt crescute și iubite în Toscana. Sunt perfecte pentru bruschete.
– San Marzano: probabil unul dintre cele mai cunoscute soiuri de roșii italienești, sunt și ele certificate DOP și vin de lângă Napoli. Pot fi folosite peste tot unde ai nevoie de roșii.
Cum spuneam, de la spaghetti, la pizza, multe dintre îndrăgitele feluri de mâncare din Peninsulă folosesc un sos de roșii de bază. Pentru a-l obține, aveți nevoie de:
– 4 linguri de ulei extravirgin
– 2 căței de usturoi
– 1 vârf de cuțit de boia iute
– 500 ml roșii bine coapte zdrobite
– 3-4 frunze de busuioc
– Sare după gust
Mai departe, the sky’s the limit, doar să vreți să așterneți Italia la voi în farfurie!
Și, pentru că spuneam, la început, că Italia este definită în bucătărie de două culori, să ne preocupăm puțin și de verdețurile din grădina atât de parfumată, de pe balcon sau din curte.
Cei mai mulți asociem gustul mâncărurilor italiene cu busuiocul și oregano, care acompanieză de cele mai multe ori sosurile de roșii și pesto, în realitate sunt mult mai multe ierburi folosite în bucătăria italiană.
Cimbrul: întâlnit în combinații cu usturoi și lămâie, este folosit des pentru supă și tocană.
Rozmarinul: pentru asezonarea peștelui, a legumelor, la pâine, biscuiți sau grisine
Salvia: este folosită, de obicei, în dressinguri și carne, mai ales în preparatele tradiționale din Toscana.
În ordine sau poate într-o înnebunitoare dezordine, acestora li se alătură ghimbirul, turmericul, boiaua, ardeiul iute, feniculul, cepșoară (chives) și pătrunjel.
Toate acestea pot fi folosite proaspete sau uscate, dar gustul ierburilor verzi și atunci culese nu poate fi înlocuit cu nimic!
În bucătăria mediteraneană sunt multe combinații de ierburi aromatice și fiecare zonă are preferințele ei. Italia pune laolaltă, de exemplu, busuioc, cimbru, rozmarin, măghiran și oregano. Uneori, acestora li se alătură salvia și usturoiul. Toscana preferă, însă, salvia cu rozmarin și usturoi.
Orice alegere ați face, însă, atunci când căutați să asezonați felurile de mâncare pregătite nu uitați că ierburile aromatice sau condimentele de orice fel au rolul de a acompania și a potența aroma legumelor ori a cărnii, nu de a o inhiba.