Jurnalul.ro Ştiri Locale Jaf la drumul mare în Timișoara, surprins de mai mulți martori

Jaf la drumul mare în Timișoara, surprins de mai mulți martori

Imagini ca-n filme au fost surprinse, joi dimineață, când trei indivizi au încercat să jefuiască un bărbat care venea să alimenteze o casă de schimb valutar din Timișoara. 

Scenelea s-au petrecut în jurul orei 7,50, conform martorilor oculari. ”Am plecat spre serviciu și am observat la vreo 30 de metri de casa de schimb valutar doi indivizi dubioși – aveau șepci în cap și glugi trase peste. Se uitau în toate direcțiile extrem de atenți, la marginea drumului. La un moment dat, chiar în fața casei de schimb valutar a oprit o mașină mică, un Golf doi cred, și a coborât un domn cu o pungă în mână. Cei doi i-au făcut semn unui al treilea, aflat în apropiere, care a venit și l-a lovit pe cel cu punga. Probabil că avea mănuși cu întăritură că i-a spart arcada. Victima a strigat, dar a continuat să-l lovească. Agresorul nu s-a oprit când am strigat să-l lase în pace. A încercat să-i smulgă punga. Am aruncat geanta și când a văzut că mă duc spre el a luat-o la fugă. L-am urmărit printre blocuri până într-un parc unde-l așteptatu ceilalți doi. Mi-a fost frică să mă duc după ei. Erau trei. Au luat-o la fugă. Cineva mi-a spus după câteva minute că i-ar fi văzut urcând într-un BMW”, a povestit un martor ocular pentru pressalert.ro

Un vecin al acestuia a reușit să fotografieze de la etaj incidentul și să surprindă momentul atacului, dar și pe cei trei suspecți. În imagini se vede cum bărbatul care aducea banii e lovit, tras de păr și agresorul reușește doar să-i smulgă haina în încercarea de a lua punga. De asemenea, sunt surprinși într-un cadru și cei doi complici care privesc incidentul de la colțul blocului. ”Până la această oră nicio persoană nu a depus o plângere la Poliție, dar polițiștii s-au autosesizat și efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-ar fi produs evenimentul”, a declarat agent principal Ancuța Morariu, purtător de cuvânt IPJ Timiș.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri