Jurnalul.ro Ştiri Observator Un jandarm, aflat în timpul liber, a sărit în ajutorul victimelor accidentului din Pasajul Unirii

Un jandarm, aflat în timpul liber, a sărit în ajutorul victimelor accidentului din Pasajul Unirii

de Redacția Jurnalul    |   

Un jandarm din Capitală, aflat în timpul liber, a intervent rapid în ajutorul victimelor rănite ușor în accidentul de vineri din Pasajul Unirii.

Aflându-se întâmplător în zona Pasajului Unirii, un jandarm bucureștean a fost martor ocular la producerea accidentului rutier în care a fost implicat un autocar cu cetățeni străini, la intrarea în pasaj. Plutonier adjutant Pălărie Petre, de la Jandarmeria Capitalei, a fost prima persoană la fața locului, a oprit traficului rutier și a acordat primului ajutor, prin evacuarea primelor persoane cu răni mai ușoare din autocar și punerea acestora într-o poziție de siguranță în exteriorul autovehiculului!

Până la sosirea echipajelor de intervenție medicală și descarcerare, a rupt scaune și alte obstacole, reușind să scoată din autocar persoanele rănite și neîncarcerate, iar în continuare a acordat sprijin forțelor de prim-ajutor ajunse la fața locului. Cunoscând situația răniților de la interior, a ajutat personalul medical cu informații utile pentru prioritizarea acordării ajutorului medical în funcție de gravitatea rănilor.

”Sună ca scenariul unui film cu supereroi, dar Petre spune că e un film pe care nu și-a dorit să-l vadă niciodată, mai ales înainte de Crăciun. Mărturisește că nu a cântărit deloc decizia sa de a interveni, ci a acționat spontan, așa cum instinctul l-a mânat să o facă, după 15 ani petrecuți în slujba oamenilor. Ne mândrim cu tine, om bun și coleg merituos! Jandarmii români se înclină în fața ta și își scot pălăria! Sărbători liniștite tuturor!”, a scris Jandarmeria Română, pe Facebook.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri