Jurnalul.ro Ştiri Externe Japonezul Daisaku Ikeda, lider budist laic Soka Gakkai, a murit la 95 de ani

Japonezul Daisaku Ikeda, lider budist laic Soka Gakkai, a murit la 95 de ani

de Redacția Jurnalul    |   

Daisaku Ikeda, care a contribuit la răspândirea gândirii budiste în întreaga lume prin intermediul Soka Gakkai - cea mai mare organizație religioasă din Japonia și un aliat al guvernului - a murit la vârsta de 95 de anim a anunțat sâmbătă organizația, citată de Reuters.

Ikeda a murit miercuri seară din cauze naturale, la vârsta de 95 de ani, a precizat Soka Gakkai într-o declarație.

El a fost mult timp liderul spiritual al organizației budiste laice, cunoscută în străinătate pentru asocierea sa cu celebrități și în țară pentru influența sa asupra politicii.

El a fondat în 1964 precursorul partidului politic japonez Komeito, partenerul de coaliție al actualului guvern, în 1964.

Ikeda a fost un scriitor prolific, publicând o serie de cărți despre budism, dialoguri cu intelectuali precum istoricul britanic Arnold Toynbee și un roman în 12 volume, „Revoluția umană”.

Timp de ani de zile, fotografiile lui Ikeda au fost o priveliște obișnuită pe reclamele din trenurile din Tokyo pentru numeroasele cărți, reviste și alte publicații ale organizației. Însă acestea au dispărut în ultimii ani, ceea ce a dus la unele speculații cu privire la sănătatea sa și la rolul său în cadrul Soka Gakkai International.

Ikeda nu a fost lipsit de critici, inclusiv jurnalista britanică Polly Toynbee, care a spus că acesta a profitat de senilitatea bunicului său după ce a fost invitată să îl întâlnească pe Ikeda la mijlocul anilor 1980.

Soka Gakkai a declarat că a avut loc o înmormântare cu membri ai familiei lui Ikeda și că detaliile serviciilor comemorative vor fi anunțate în curând. Ikeda erqa căsătorit cu Kaneko și avea doi fii, Hiromasa și Takahiro, a precizat grupul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: lider budist Soka Gakkai
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri