Jurnalul.ro Ştiri Externe Jean-Claude Juncker va fi operat pentru un anevrism

Jean-Claude Juncker va fi operat pentru un anevrism

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, în vârstă de 64 de ani, va fi operat pe 11 noiembrie pentru un anevrism, informează joi AFP.

„Preşedintele Juncker va fi supus unei intervenţii chirurgicale, pe 11 noiembrie, pentru tratarea unui anevrism”, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Mina Andreeva, care a confirmat astfel informaţii primite anterior de AFP de la apropiaţi ai şefului executivului european.

Conform anturajului preşedintelui CE, este vorba despre un anevrism de aortă descoperit în zona abdomenului. În luna august, Jean-Claude Juncker a mai fost supus unei intervenţii chirurgicale de colecistectomie (extirpare a vezicii biliare).

Pe durata spitalizării sale, interimatul la conducerea executivului comunitar va fi asigurat de prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, a mai spus purtătoarea de cuvânt, asigurând că „preşedintele Juncker va reveni pentru transferul atribuţiilor către noua Comisie”, condusă de Ursula von der Leyen.

Dificultăţile întâlnite de aceasta din urmă în formarea echipei sale după ce comisii ale Parlamentului European au respins trei propuneri de comisari (din partea României, Ungariei şi Franţei) au întârziat învestirea noii Comisii Europene, care era programată pentru 1 noiembrie.

AGERPRES

Subiecte în articol: Jean-Claude Juncker
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri