Jurnalul.ro Ştiri Externe Jean-Marie Le Pen, trimis din nou în faţa justiţiei pentru incitare la ură rasială

Jean-Marie Le Pen, trimis din nou în faţa justiţiei pentru incitare la ură rasială

Fondatorul partidului francez de extremă dreapta Frontul Naţional, Jean Marie Le Pen, a fost dat în judecată pentru "provocare la ură rasială", în legătură cu afirmaţiile făcute în 2014 despre cântăreţul de origine evreiască Patrick Bruel care au generat un scandal, au indicat marţi surse apropiate de dosar citate de AFP. 

Jean Marie Le Pen - judecat şi condamnat în repetate rânduri pentru incitare la ură de rasă sau contestarea crimelor împotriva umanităţii - i-a atacat în 2014, într-o înregistrare video difuzată pe site-ul de internet al formaţiunii sale, pe artiştii care au luat atitudine împotriva acesteia, inclusiv vedeta pop americană Madonna. Când a ajuns în discuţie numele lui Patrick Bruel, Le Pen a spus: "Ascultaţi, data viitoare o să facem un cuptor!". 

Această declaraţie a atras critici virulente chiar din interiorul Frontului Naţional, însăşi preşedinta acestuia, Marine Le Pen - fiica sa - evocând o "greşeală politică", în timp ce Louis Aliot, unul din vicepreşedinţi, a calificat remarca drept "prostească din punct de vedere politic şi revoltătoare". 

Avocatul care a iniţiat plângerea depusă de Congresul Evreiesc European, Gilles William Goldnadel, a salutat începerea acţiunii, care a întârziat din cauză că Jean Marie Le Pen se bucura de imunitate parlamentară. Politicianul în vârstă de 89 de ani a fost inculpat în februarie, după ce Parlamentul European i-a retras imunitatea, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. 

Avocatul său, Frederic Joachim, a afirmat că remarcile clientului său au fost trunchiate şi i-au fost atribuite conotaţii inexistente în realitate, în timp ce Jean Marie Le Pen a susţinut că termenul "cuptor" pe care l-a folosit nu a avut "evident nicio conotaţie antisemită, decât pentru inamici politici sau imbecili". 

Le Pen a mai fost condamnat pentru incitare la ură de rasă ori contestarea crimelor împotriva umanităţii, între altele pentru că a calificat camerele de gazare din lagărele naziste ale morţii drept "detaliu al istoriei".AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri