Jurnalul.ro Ştiri Externe Jens Stoltenberg recunoaște prețul pentru ajutorarea Ucrainei dar îndeamnă la unitate împotriva Rusiei

Jens Stoltenberg recunoaște prețul pentru ajutorarea Ucrainei dar îndeamnă la unitate împotriva Rusiei

de Redacția Jurnalul    |   

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, spune că sprijinul pentru Ucraina are un preț, constând în criza economică, dar îndeamnă la unitate împotriva Federației Ruse, scrie EFE.

"Ştiu că acest ajutor are un preţ. În ţările noastre, multe persoane se confruntă cu o criză a costului vieţii. Facturile la energie şi alimente sunt în creştere. Preţul pe care îl plătim în calitate de aliaţi NATO se măsoară în bani, în timp ce statul ucrainean plăteşte cu sânge acest preţ. Dacă permitem ca Vladimir Putin să câştige, va trebui să plătim cu toţii un preţ mult mai mare. Contez pe voi toţi, ca membri ai parlamentelor, să rămânem uniţi!", a declarat oficialul Alianței.

El a insistat asupra sprijinului pentru Ucraina și a aderării Suediei și Finlandei la  NATO. 
"Am decis să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina, să ne consolidăm în continuare capacitatea de descurajare şi apărarea, invitând totodată Finlanda şi Suedia să devine membre ale NATO. De asemenea, am adoptat conceptul strategic pentru a adapta alianţa la o lume mai periculoasă şi mai competitivă".

Stoltenberg a insistat asupra procentului de 2% din  PIB alocat de fiecare țară NATO pentru apărare spunând că "ar trebui să fie considerat un prag, nu un plafon pentru investiţiile noastre".

De asemenea, șeful Alianței a acuzat Moscova că "a transformat energia în armă şi a încercat să o folosească pentru a ne şantaja şi a ne împiedica să sprijinim Ucraina", apreciind că aliații "îşi diversifică acum aprovizionarea" dar a avertizat "să nu se creeze noi dependenţe, în special, faţă de China!".
"Nu putem da regimurilor autoritare nicio ocazie pentru a ne exploata vulnerabilităţile şi a ne submina", a mai spus Stoltenberg, îndemnând la cooperare cu state afectate de "agresiunea şi coerciţia rusă", printre care R.Moldova, Georgia şi Bosnia-Herţegovina.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri