Jurnalul.ro Ştiri Politică Jucan (CNA): Ministrul de Interne îşi depăşeşte atribuţiile când face referire la libertatea de exprimare a jurnaliştilor

Jucan (CNA): Ministrul de Interne îşi depăşeşte atribuţiile când face referire la libertatea de exprimare a jurnaliştilor

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, îşi depăşeşte atribuţiile când face referiri la libertatea de exprimare a jurnaliştilor, consideră Valentin-Alexandru Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). 

"În cadrul conferinţei de presă de astăzi de la Ministerul Afacerilor Interne, ministrul Carmen Daniela Dan a făcut o serie de declaraţii referitoare la modul în care jurnaliştii îşi exercită dreptul la liberă exprimare. Prin cele susţinute, ministrul de Interne demonstrează necunoaşterea art. 30 din Constituţia României referitor la libertatea de exprimare. Mai mult, ministrul de Interne îşi depăşeşte atribuţiile, punând la îndoială rolul fundamental al presei. Dacă doamna Carmen Daniela Dan preferă comunicarea numai cu o anumită parte a presei, acceptând astfel şi comportamentul acesteia, este o chestiune care ţine exclusiv de capacitatea dânsei de a interacţiona cu mass-media", spune Jucan, într-un comunicat transmis AGERPRES

El îi cere ministrului de Interne să sesizeze Consiliul Naţional al Audiovizualului sau oricare instituţie judiciară, în situaţia în care constată încălcări ale Legii audiovizualului sau ale altor norme civile în domeniul comunicării publice. 

"Invit ministrul Afacerilor Interne să sesizeze Consiliul Naţional al Audiovizualului sau oricare instituţie judiciară, în situaţia în care constată încălcări ale Legii audiovizualului sau ale altor norme civile în domeniul comunicării publice. Declaraţiile de tipul celor de astăzi, făcute de la pupitrul unui minister fundamental, nu au legătură cu normalitatea care ar trebui să existe între autorităţile statului şi presă", a adăugat Jucan.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri