CCR arată, în minută, că, în deciziile anterioare pe care le-a emis cu privire la aceeași temă, nu a declarat niciodată neconstituțional articolul care incriminează abuzul în serviciu, pe motiv că Parlamentul nu a introdus un prag valoric sau o intensitate a vătămării intereselor legitime ale unei persoane. Motiv pentru care, acum, lasă la latitudinea instanțelor de judecată să stabilească gravitatea faptei, atunci când judecă astfel de spețe. Contrar celor afirmate în această minută, CCR a impus legiuitorului, prin Decizia 392/2017, obligativitatea instituirii celor două condiții. Mai mult, anul trecut, inexistența unui prag valoric în Codul Vamal a determitat CCR să declare neconstituțională o prevedere referitoare la infracțiunea de contrabandă.
Curtea Constituțională a respins, în urmă cu două zile, acțiunea ÎCCJ și a stabilit că nu este nevoie de prag la abuzul în serviciu, încălcându-și propria jurisprudență. Halucinant este, însă, faptul că, în minuta deciziei, judecătorii afirmă că „chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării (…) pentru reținerea infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, aspect care în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale nu a atras neconstituționalitatea normei în cadrul controlului a posteriori de constituționalitate, acțiunea instanțelor judecătorești – concordantă cu jurisprudența Curții Constituționale – este de natură să mențină și să consolideze prezumția de constituționalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii”.
Decizia 392/2017, paragraful 56
Ei bine, se poate constata că, în acest paragraf, CCR susține că niciodată nu a impus legiuitorului ca, la infracțiunea de abuz în serviciu, să impună un prag valoric, astfel încât, chiar și fără îndeplinirea acestei existențe, textul legal să fie constituțional.
Prezentăm, mai jos, ce scria Curtea Constituțională a României în paragraful 56 al Deciziei 392/2017, cu privire la această chestiune: „Curtea subliniază că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii”.
Alte patru acte proprii, ignorate
De altfel, prin decizia de săptămâna aceasta, prin care a legitimat, în mare parte, legea de modificare a Codului penal și legea de modificare a Codului de procedură penală, în forma în care a ieșit din Parlament, actuala Curte Constituțională și-a încălcat toată jurisprudența referitoare la incriminarea infracțiunilor de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu.
Vorbim aici de nu mai puțin patru decizii anterioare, prin care Curtea atrăgea atenția că articolele din Codul penal cu privire la cele două infracțiuni trebuie să vizeze strict încălcarea unei legi sau a unui act cu putere de lege, la introducerea unui prag valoric și a unei intensități a gravității, tocmai pentru a fi respectat principiul de drept ultima ratio în materie penală și pentru a putea conferi judecătorului mecanismul tehnic de individualizare a pedepselor pronunțate. Cele patru decizii sunt 405/2015, 392/2017 – din care am citat mai sus, 518/2017 și 650/2018.
Lipsa unui criteriu de analiză a gravității a desființat, în 2022, un articol din Codul Vamal
Atitudinea judecătorilor CCR, din 17 mai 2023, cu privire la această chestiune a pragului valoric nu intră în contradicție flagrantă doar cu jurisprudența în materie care vizează abuzul în serviciu, ci și cu o altă decizie recentă a Curții Constituționale. Este vorba despre Decizia 176 din 24 martie 2022, când Curtea, înainte să-și modifice componența, a declarat neconstituțional articolul 270 alineat 3 din Legea 86/2006, privind Codul Vamal.
Potrivit acestui articol, „sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani, colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”.
În decizia citată, Curtea scrie că „fapta săvârșită în condiițiile acestui articol este o infracțiune derivată” iar, „reglementarea unei limite valorice este necesară pentru o justă individualizare a pedepsei”, „Nesocotind principiul ultima ratio în materie penală, articolul 273 alineat 3 din Codul Vamal nu reglementează un prag valoric sub care fapta nu constituie infracțiune, contrar principiului constituțional al statului de drept, consacrat la articolul 1, alineat 3 din Constituție”, mai arătau judecătorii.
Impunerea unui prag valoric, în această situație, este tradusă de specialiștii în drept astfel: „pentru o lamă de gumă de mestecat, deținută de cineva, dintr-un pachet ce poate face obiectul infracțiunii de contrabandă, cel prins cu respectiva lamă putea risca între 2 și 7 ani de închisoare”. Lucru respins categoric, prin decizia citată, de către judecătorii CCR. Raționamentul poate fi aplicat și când este vorba despre abuzul în serviciu, pe care, iată, CCR l-a lăsat, spre interpretare, la latitudinea exclusivă a instanței de judecată.