Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr, cel mai mare eveniment dedicat educației alternative pentru liceeni, a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Timp de o săptămână, în perioada 9-15 august, comunități de liceeni din 9 orașe, vor avea parte de o experiență intensă de explorări personale, prin teatru și arte alăturate. Pe lângă Alexandria, locul în care a luat naștere inițiativa, anul acesta se adaugă pe hartă București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Brașov, Constanța, Sibiu și Bacău.
De-a lungul celor 15 ani de existență, Ideo Ideis a creat spațiul în care peste 3000 de adolescenți pasionați de teatru și arte alăturate, au întâlnit profesioniști care, prin mentorat, i-au adus mai aproape de vocația lor și de ei înșiși. Prin cele peste 500 de evenimente - spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mișcare socială și artistică în comunitatea locală, demonstrând, astfel, nevoia de proiecte culturale în orașele prea puțin expuse la astfel de evenimente.
Ediția a 16-a propune adolescenților o temă sensibilă, dar foarte importantă pentru viitorul lor: Identitatea. Organizatorii cred în puterea cu care un adolescent se poate exprima, crea și crește în comunitatea din care face parte, fiind ei înșiși foarte tineri atunci când au început drumul către ceea ce Ideo Ideis a devenit astăzi.
„Formatul din 2020 este potrivit și în acest an, în contextul în care suntem în continuare nevoiți să căutăm soluții pentru a organiza festivalul în condiții optime. Feedback-ul excelent pe care l-am primit după ediția de anul trecut, desfășurată în condiții similare, ne-a făcut să reluăm
drumul către comunitățile trupelor selectate, participante la festival.
La ediția de anul acesta, spectacolele pregătite de fiecare dintre cele nouă trupe vor fi jucate pe scenele teatrelor locale, în fața comunității și vor fi secondate de întâlniri de artist talk cu mentorii, pentru a-i aduce pe tineri mai aproape de comunitatea din care fac parte și pentru a-i încuraja să-și întoarcă creativitatea către locurile în care s-au născut.”, transmit organizatorii.
Astfel, în București, adolescenții se vor întâlni cu Judith State, mentorul de anul acesta, la Atelierele de Teatru Tânăr cu Alex Bogdan, iar la Atelierele de Arte Alăturate- Dans cu Ioana Marchidan. Activitatea celor două tipuri de ateliere intensive are rolul de a dezvolta abilitățile creative ale participanților, într-un context complet de lucru și învățare.
Sâmbătă, 14 august, ora 19, pe scena Teatrului Țăndărică, va urca trupa de teatru Victory of Art, cu spectacolul Tinderiada, în regia, scenografia și coregrafia lui Rareș Fota. O combinație între Tinder și mitologie greacă, Tinderiada este un musical 100% original despre ce înseamnă să fii adolescent în secolul 21.Din distribuție fac parte Răzvan Gogan, Petru Georoiu, Maria Ninu, Ioana Dragomir, Luca Udățeanu, Daria Oprea, Sofia Ivan, Maia Dumbravă, Alexandra Cibu, Diana Colea, Valentina Vagaon, Alexandru Rebeja, Răzvan Călin, Theodor Colea, Mario Grigore, Mikail Jahed - Ansamblu. La finalul reprezentației, va avea loc un artist talk cu mentorul Judith State.
Actriță, dansatoare și coregrafă, Judith State experimentează cu o diversitate de proiecte de coregrafie, teatru și film. Multidisciplinaritatea ei e evidentă în spectacolul Emlek (2019) pe care l-a scris, regizat și în care joacă. Pe ecrane poate fi văzută în Monștri. (r. Marius Olteanu, 2019) disponibil pe Netflix sau în Malmkrog (r. Cristi Puiu, 2020).
Alex Bogdan este fost campion la atletism, actual actor de teatru, film, emisiuni TV și, de șase ani, parte din familia Ideo Ideis. A urcat pe scenă în spectacolele Micul Prinț (r. Alexandru Dabija, 2017) sau Îmblânzirea Scorpiei (r. Gelu Colceag, 2016) la Teatrul de Comedie, în scaunul regizorului la spectacolele Frig (unteatru), Happy end sau 30+ și pe ecrane în Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude, 2018). Cel mai recent proiect la care a colaborat, filmul Întregalde (r. Radu Muntean) a avut premiera vara asta la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Realisateurs.
Ioana Marchidan este performer și coregraf, iar în 2013 a fost unul dintre performerii din An Immaterial Retrospective of the Venice Biennale (Alexandra Pirici & Manuel Pelmus), la Venice Biennale. Mai târziu, Ioana a început sa creeze coregrafii proprii, printre care 2 femei contemporane, Reverse Discourse și Stabat Mater, pentru care a câștigat Premiul pentru Cel mai Bun Spectacol la Festivalul Internațional Undercloud. Caută în creațiile personale să se provoace cu problemele care o înconjoară zi de zi și adesea vorbește despre feminism și despre influența educației în felul în care o femeie este percepută. Din 2016 este directoarea Asociației Dance Spot și director artistic la Linotip- Centru Independent Coregrafic.
“Cred ca este foarte important pentru că prin ele le sunt activate și puse în mișcare alte mecanisme de a fi, de a simți și de a filtra lucrurile. Pentru că un proces artistic nu poate fi decât personal, ceea ce înseamnă că te pune în legătură directă cu tine însuți, te ajută să reușești să te autoanalizezi și să te evaluezi mai bine și să ajungi ceva mai aproape de propriul adevăr. Și, în cele din urmă, adică mai târziu, cred că te face să te uiți cu puțin mai multă atenție și blândețe la cei din jur.”, spune mentorul Judith State despre importanța artelor performative.
“O conștiință artistică definește spiritul unui om, îl reprezintă în societate și îl face relevant. Teatrul poate facilita întâlnirea cu îndoiala, cu o nesfârșită fântână de întrebări. Te face viu și alert în fața vieții.”, completează trainerul Alex Bogdan.
___________________________________________________________________________
Festivalul Național de Teatru Tânăr face parte dintr-un manifest artistic și social care s-a
cristalizat în 2021, folosindu-se de experiența și avântul ultimilor 15 ani. Astfel, Ideo Ideis
devine mai mult decât un Festival, păstrând nucleul care l-a consacrat, și anume evenimentul de vară din Alexandria, dar construiește o structură bazată pe șase piloni principali: Tabăra de arte performative și revelații, Festivalul de teatru tânăr, Capsule de teatru și deșteptări, Laboratorul de explorare personală prin teatru și arte alăturate, Producții de teatru, filme și inclasabile și Teatrul tânăr - un teatru fizic, cu sediul în București.
Programul complet al festivalului se regăsește aici: https://www.ideoideis.ro/festivalul
***
Ne puteți urmări pe:
www.ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis
Spot oficial: https://youtu.be/he4FqSNhE-E
***
Partener Instituțional: Ministerul Culturii
Parteneri locali: Teatrul Țăndărică
Parteneri media: Rock FM, Music Channel, AGERPRES, IQads, Spotmedia, Romania Journal,
Iqool, Zile și Nopți, Liternet, Suplimentul de Cultură, Ziarul Metropolis, Observator Cultural,
The Institute, Un site de muzică, Cinemap, Gen, revistă, YOU. The Youth Project