Peste jumătate dintre români consideră că testarea și tratamentul pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu sunt suficient de accesibile în România și peste 83% dintre români consideră că este important să avem acces la medicamente inovatoare, potrivit Barometrului de Sănătate Publică.
Protejarea locurilor de muncă, desfășurarea școlii în siguranță și implementarea măsurilor împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus ar trebui să fie prioritățile Guvernului în acest moment, în opinia românilor. Datele fac parte din „Barometrul de Sănătate Publică (Octombrie 2020)”, ce evaluează percepția românilor cu privire la sănătatea lor și la sistemul de sănătate, în perioada pandemiei de COVID-19.
Potrivit Batrometrului, 37% dintre români sunt de părere că țara noastră a fost nevoită să se descurce singură în combaterea pandemiei de coronavirus, iar peste 35% cred că România a primit cel mai mult ajutor de la Uniunea Europeană.
În timp ce 47% dintre români se consideră foarte bine informați cu privire la COVID-19 și 43% mai degrabă informați, cele mai de încredere surse oficiale de informație, în opinia lor, sunt Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății.
În ceea ce privește sursele de informare despre coronavirus, situația medicală din țară și din lume sau despre măsurile luate de autorități, cei mai mulți români se îndreaptă către televiziunile de știri, televiziuni în general sau ziare ori presa online, iar peste 43% declară că identifică zilnic sau aproape în fiecare zi informații sau știri false despre coronavirus.
Peste jumătate dintre români, respectiv 53%, consideră că testarea și tratamentul pentru infecția cu SARS-CoV-2 sunt mai degrabă inaccesibile în România și mai mult de jumatate dintre români și-ar dori ca medicii să ofere consultații telefonice sau online și după ce se încheie pandemia.
Accesul la aparatură și medicamente inovatoare, amabilitatea și atenția personalului medical, condițiile din spitale și gratuitatea sau compensarea serviciilor medicale de la bugetul de stat se numără printre aspectele care sunt importante pentru români, în afară de tratamentul propriu-zis, atunci când beneficiază de servicii medicale.
„Barometrul de Sănătate Publică” a fost realizat în perioada 25 septembrie – 16 octombrie 2020 pe un eșantion de 1.000 de persoane, reprezentativ pentru populația României, eroarea maximă admisă a datelor fiind de ±3%, la un grad de încredere de 95%. Chestionarele au fost aplicate în toate județele României și în sectoarele Municipiului București.
(sursa: Mediafax)