Jurnalul.ro Cultură Film Keanu Reeves susține că a fost îndrăgostit de Sandra Bullock în timpul filmărilor la "Speed"

Keanu Reeves susține că a fost îndrăgostit de Sandra Bullock în timpul filmărilor la "Speed"

Keanu Reeves a dezvăluit vineri că a fost îndrăgostit de colega sa din filmul "Speed", Sandra Bullock, relatează sâmbătă UPI.

Actorul în vârstă de 54 de ani a avut numai cuvinte la laudă la adresa Sandrei Bullock în cadrul emisiunii "The Ellen DeGeneres Show", după ce actriţa a dezvăluit în decembrie, în aceeaşi emisiune, că a fost atrasă de Reeves în timpul filmărilor la "Speed".

Keanu Reeves i-a spus gazdei emisiunii Ellen DeGeneres că nu a ştiut de sentimentele pe care Sandra Bullock le-a avut pentru el în timpul filmărilor pentru pelicula de mare succes din 1994. Reeves a afirmat că şi el a fost atras de Bullock.

"Evident, Sandra nu ştia că aveam o pasiune pentru ea", a spus Reeves. "Noi lucram împreună", a afirmat actorul.

"A fost drăguţ să merg la muncă. Adică, este o persoană şi o actriţă minunată", a adăugat el.

Bullock şi-a dezvăluit pasiunea pentru Reeves în timpul emisiunii moderate de Ellen DeGeneres din 20 decembrie.

"Mă gândesc la cât de dulce era Keanu Reeves şi cât de frumos era", a spus actriţa.

Reeves joacă în noul film "John Wick: Capitolul 3 - Parabellum", care a apărut vineri în cinematografele din SUA. Bullock a apărut ultima dată în filmul Netflix "Bird Box".AGERPRES

Subiecte în articol: keanu reeves
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri