Jurnalul.ro Sport eXtrasport Kevin De Bruyne, operat cu succes după accidentarea din meciul cu Inter

Kevin De Bruyne, operat cu succes după accidentarea din meciul cu Inter

de Redacția Jurnalul    |   

Mijlocașul echipei italiene Napoli, Kevin De Bruyne, a anunțat luni că operația la care a fost supus a decurs bine și că va fi indisponibil o perioadă, după ce a suferit o accidentare neobișnuită în timpul meciului câștigat de Napoli cu Inter Milano, scor 3-1, pe 25 octombrie.

„Salutare tuturor, după cum știți, voi fi indisponibil pentru o perioadă. Vestea bună este că operația a decurs perfect. Drumul meu spre recuperare a început deja! Vă mulțumesc pentru toate mesajele!”, a scris mijlocașul belgian pe rețelele de socializare.

Potrivit informațiilor oficiale, De Bruyne a suferit o leziune de grad înalt la bicepsul femural al coapsei drepte, aceeași zonă care a necesitat intervenție chirurgicală în ultimul său sezon la Manchester City. Gravitatea accidentării ar putea să-l țină departe de teren până la patru luni, ceea ce pune în pericol participarea sa și la Cupa Mondială din 2026.

De Bruyne a marcat un penalty în prima parte a meciului și a fost nevoit să iasă de pe teren imediat după aceea, vizibil afectat. În ciuda absenței sale, Napoli a obținut o victorie importantă, revenind în fruntea clasamentului Serie A.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Kevin De Bruine accidentare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri