„Întristat de dezastrul care a avut loc aseară în Maroc. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care și-au pierdut viața în această tragedie. Dorim însănătoșire grabnică răniților”, a postat Klaus Iohannis pe X (Twitter).
Un cutremur puternic a lovit munții Atlas din Maroc, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Peste 600 de persoane au murit, mai multe clădiri au fost distruse, iar locuitorii marilor orașe au fugit din case. 329 de persoane au fost rănite, 51 fiind în stare critică, potrivit AFP.