Posibilitatea unei întâlniri între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său american Donald Trump cu prilejul summitului APEC în Vietnam în cursul acestei luni este în prezent discutată, a declarat Kremlinul vineri, potrivit Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri într-o conferinţă de presă la Moscova că o astfel de întâlnire ar putea avea loc.
În prezent, părţile încearcă să se pună de acord în privinţa unei astfel de întâlniri la summitul APEC din 10-11 noiembrie în Vietnam, a indicat Peskov, citat de TASS, subliniind că "importanţa unui astfel de contact pentru relaţiile internaţionale este greu de supraestimat".
"Nu excludem posibilitatea de a organiza într-adevăr o astfel de întâlnire; sunt discuţii în curs despre aceasta", a reiterat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Potrivit lui Peskov, un anunţ în acest sens va fi făcut după ce părţile vor conveni asupra detaliilor acestei întâlniri.
La 23 octombrie, Casa Albă a anunţat că este posibilă o întâlnire dintre preşedinţii Trump şi Putin în cadrul summitului APEC din Vietnam, dar nu există încă detalii referitoare la o astfel de întrevedere.
Într-un interviu acordat joi pentru Fox News, Donald Trump a declarat că Rusia ar putea să ajute SUA în rezolvare crizei legate de Coreea de Nord. "Ei (ruşii) ne-ar putea ajuta în privinţa Siriei", a adăugat preşedintele american, subliniind că "trebuie să vorbim şi despre Ucraina". AGERPRES