Luaţi-vă un răgaz de un minut şi jumătate pentru o simplă trecere în revistă: Piaţa internaţională a petrolului nu e departe de un K.O. tehnic, cotaţiile barilului au coborât sub 28 de dolari, un minimum al ultimilor 12 ani; toate acestea în condiţiile în care cererea e incertă pentru 2016, iar 90% din petrolul tranzacţionat e, de fapt, speculaţie nocivă pură, doar 10% reprezentând cantităţi livrate fizic. Despre tensiunile dintre iranieni şi saudiţi, care oricum se confruntă cu destabilizări interne, o familie regală măcinată de disensiuni şi izolare internaţională, nu mai spun nimic - e totuşi un conflict mocnit care pune o presiune suplimentară imensă pe baril. Războiul mut pentru procente de piaţă e fără precedent, riscurile şi implicaţiile sunt uriaşe, victimele încep să apară. Mai mult, băncile de investiţii, pe lângă petrol, s-au lansat din nou şi în alte tranzacţii speculative, cu CDS-uri (credit default swaps) în special, pe scurt, derivate foarte dăunătoare! Bursele internaţionale tradiţionale înregistrează scăderi constante în ultimele luni, în timp ce la cea chineză, evoluţiile sunt deja dramatice. China e acum o economie cu un viitor, nu sumbru, dar oricum incert, ca urmare a dificultăţii de a gestiona tranziţia de la low-cost environment si producţie, spre consum şi servicii. Prognozele de creştere ale PIB-ului chinezesc pentru 2016 şi 2017, chiar dacă multe alte ţări tânjesc după astfel de valori (între 6% și 7%), sunt nemulţumitoare, orice valoare sub două cifre fiind periculoasă; periculoasă chiar şi pentru SUA. SUA, de care UE depinde. Iar această dependenţă reciprocă CHN-SUA-UE se poate transforma dintr-o oportunitate, într-o ameninţare, chiar şi fără să-i adaugăm problemele Braziliei, frământată de incertitudini politice, reforme blocate şi economie în scădere. Acum, la toate acestea, să adăgăm, fugitiv, câteva ingrediente: tensiuni şi conflicte armate violente tot mai răspândite, criza refugiaţilor, atacuri şi ameninţări teroriste, teste nucleare şi muşchi umflaţi. UE pare mai degrabă o spectatoare asupra căreia planează un risc deflaţionist şi a cărei industrie auto, nava amiral a bătrânului continent, dă rateuri; o UE care pare tot mai divizată de inegalităţi sociale, lupte politice, incompatibilităţi culturale şi religioase, interese restrânse şi pusee naţionaliste. Sunt toate aceste semne cronica unei crize anunţate? Ca în romanul lui Garcia Marquez, refuză oare toţi să facă ceva pentru a stopa lucrurile, doar pentru că totul pare mult prea evident? Sau asta o fi noua „normalitate”? Într-o formă sau alta, 2016 rămâne un an complicat, unul în care vom trăi schimbări majore, iar pe unele nu doar că nu le anticipăm, dar nici măcar nu ni le imaginăm acum. Nu vă gândiţi însă neapărat la jumătatea goală a paharului. S-ar putea să fiţi plăcut surprinşi. Curând, foarte curând.