Jurnalul.ro Editoriale „La Mondialul din Italia am fost mai avântaţi, în America eram mai experimentaţi”

„La Mondialul din Italia am fost mai avântaţi, în America eram mai experimentaţi”

de Florin Condurateanu    |   

Incitant sondajul propus de Gazeta Sporturilor, temă interesantă: care a fost mai performantă, mai sclipitoare, naţionala noastră din 1990, la turneul final din Italia, sau tricolorii la Mondialul din America 1994?

Oricum, lăudabile prestaţiile tricolorilor şi la Mondialul din Italia, şi la turneul final din America 1994. În ambele turnee de vârf ale fotbalului mondial, naţionalele României au ajuns în faze superioare grupelor, în America puteam disputa semifinala cu Brazilia, dacă nu gafam în partida cu Suedia, la o centrare moale şi apoi la ruleta penalty-urilor cu suedezii, care nu rupseseră gura târgului. Comentează vedete ale naţionalelor care au evoluat în ambele turnee finale, Hagi, Gică Popescu, Răducioiu. Părerea lor este că în partidele din Italia am jucat mai avântat, mai cu elan, am dominat perioade întinse din derby-urile cu Argentina, cu URSS, argentinienii abia ce ieşiseră campioni mondiali, sovieticii disputaseră semifinala Mondialului în 1986. La turneul final din America, fotbaliştii noştri evoluau în campionate de vârf ca titulari, erau mai experimentaţi, mai vicleni, se apărau şi declanşau contraatacuri bine puse la punct, finalizate cu câte trei goluri şi în faţa Argentinei, şi în disputa cu o candidată la titlu, Columbia. Ienei a dovedit că e un fin psiholog, dând încredere inventivităţii fotbaliştilor tineri, Puiu Iordănescu a dovedit înţelepciune în alegerea celor mai potrivite strategii, toate schimbările s-au concretizat cu succese. După evoluţia entuziasmantă de la Mondialul din America, Gică Hagi, căpitanul, a fost declarat de specialiştii lumii cel mai complet jucător mondial. Gică Popescu, distribuit în linia de mijloc la turneul final din America, declară că s-a simţit mai bine ca în apărare, post interpretat în Italia: „ca mijlocaş jucam mai multe baloane”. Toate părerile tricolorilor converg în regretul că la Mondialul din America au lipsit Lăcătuş şi Neluţu Sabău. Lăcătuș marcase goluri ruşilor, Sabău dinamiza toată partea dreaptă, iar fundaşul lateral Dan Petrescu putea, astfel, să şarjeze în atac, marcând şi goluri.

În partida cu Argentina de la Mondialul din Italia evoluase Maradona, care a fost ţinut în frâu de Rotariu. La partida cu Argentina, din SUA, Maradona era suspendat pentru dopaj, dar defensiva noastră a strunit „mustangi” valoroşi precum Caniggia, Batistuta. Interesant ce răspunsuri vor da suporterii consultaţi prin acest sondaj.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri