Jurnalul.ro Ştiri Vremea Lapoviță și polei în Capitală până vineri, când începe să ningă

Lapoviță și polei în Capitală până vineri, când începe să ningă

de Redacția Jurnalul    |   

Vor fi precipitații joi în Capitală, care vor favoriza depunerile de polei. De vineri, începe să ningă, iar stratul de zăpadă va măsura 8 - 15 centimetri, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (10...15 l/mp), în cursul zilei de joi. Acestea vor fi îndeosebi sub formă de lapoviță și ploaie, astfel încât vor fi favorizate depunerile de polei. Vântul se va intensifica treptat și se vor înregistra rafale de 45...50 km/h. Temperatura minimă, fară variații semnificative, va fi de 2...3 grade.

De vineri, până duminică, vremea se va menține închisă, cu precipitații însemnate cantitativ (în medie se vor acumula 20...25 l/mp). Acestea vor fi sub formă de ploaie și lapoviță, când și vântul avea intensificări, cu rafale de până la 45...55 km/h.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare umedă, astfel încât până în dimineața zilei de duminică, stratul de zăpadă depus va avea grosimi variabile, în general de 8...15 cm, iar vântul va slăbi treptat în intensitate. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de 0...2 grade.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: lapoviţă ninsoare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri