Jurnalul.ro Ştiri Politică Lasconi: Îi cer lui Ciolacu să voteze proiectul de lege ''Nordis'' în Parlament săptămâna viitoare

Lasconi: Îi cer lui Ciolacu să voteze proiectul de lege ''Nordis'' în Parlament săptămâna viitoare

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedinta USR, Elena Lasconi, îi cere liderului PSD, premierul Marcel Ciolacu, să voteze săptămâna viitoare, în Parlament, proiectul de lege "Nordis".

"Nu, domnule Marcel Ciolacu! Nu trebuie să uităm de schema Nordis. Simbolul corupţiei imobiliare protejate politic de PSD. USR a depus proiectul de lege Nordis pentru a opri mafia imobiliară protejată de apropiaţii lui Marcel Ciolacu. Cumpărătorii trebuie să fie protejaţi. Este o lege completă şi îi cer lui Marcel Ciolacu să o voteze în Parlament săptămâna viitoare. Despre ce este vorba? Antecontractele vor fi înregistrate obligatoriu în Cartea Funciară, ca să nu mai existe fraude. Limităm avansul la 15% şi aceşti bani vor putea fi folosiţi doar pentru construcţie. Dacă cineva vrea să plătească mai mult de 15%, dezvoltatorii vor fi obligaţi să încheie o poliţă de asigurare pentru a proteja sumele plătite", a scris Lasconi, joi, pe Facebook.

Ea a adăugat că proiectul este în interesul oamenilor, pentru a-i proteja de "scheme financiare", nu în interesul "mafiei" politice.

"Eu nu vreau să uităm de Nordis, pentru că acesta nu este doar un caz izolat de fraudă imobiliară, ci o schemă bine protejată politic chiar de PSD. Marcel Ciolacu încă are de dat explicaţii de ce îşi petrecea vacanţele (ce ironie, chiar de 1 Decembrie) alături de Laura Vicol, în timp ce românii îşi plăteau din greu ratele pentru apartamentele pe care nu le-au primit niciodată. Schema Nordis este un exemplu despre cum se guvernează România sub această coaliţie - cu multă corupţie, cu privilegii pentru nişte apropiaţi de partid, cu oameni de rând călcaţi în picioare pentru profitul unor indivizi din cercul intim al partidului care a capturat statul - PSD", a susţinut Elena Lasconi.

USR a anunţat miercuri că depune un proiect de lege pentru protecţia celor care vor să-şi cumpere o casă.

"În contextul scandalului Nordis, parlamentarii USR depun un proiect de lege pentru ca cei care vor să-şi cumpere o casă să fie cu adevărat apăraţi şi să nu mai devină victime ale mafiei imobiliare, protejate adeseori politic. Concret, USR propune introducerea în legislaţie a mai multor măsuri clare şi eficiente de protecţie a cumpărătorilor, începând cu folosirea Cărţii Funciare, astfel încât să nu mai avem abuzuri sau practici comerciale neloiale şi, în final, situaţii dramatice şi mii de oameni rămaşi şi fără bani, şi fără casă", se arăta într-un comunicat USR. 

Subiecte în articol: Lasconi ciolacu vot nordis parlament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri