Jurnalul.ro Ştiri Observator Sibiancă. președinte al Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale

Sibiancă. președinte al Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale

de Redacția Jurnalul    |   

Primul român la conducerea unui comitet ONU. E vorba despre Laura-Maria Crăciuneanu-Tatu, conferențiar univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, aleasă în funcția de președinte al Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CESCR).

Laura-Maria Crăciunean-Tatu, conferențiar univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul ULB Sibiu, a fost aleasă în funcția de președinte al Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale, la propunerea Grupului Est European (EEG).

Propunerea EEG a fost aprobată, prin consens, și de celelalte grupuri regionale.

Alegerea unui expert român, în funcția de președinte al unui comitet ONU însărcinat cu protecția drepturilor omului, constituie o premieră.

Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale este unul dintre cele nouă comitete principale ale ONU cu mandat în sfera drepturilor omului. Acesta monitorizează implementarea de către statele părţi a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, este alcătuit din 18 experți independenți, organizați în cinci grupuri regionale, aleși pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. Comitetul este condus de un birou, ales pentru un mandat de 2 ani, format dintr-un președinte, trei vicepreședinți și un raportor.

Laura-Maria Crăciunean-Tatu este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, unde predă cursurile de Drept internațional public, Drept internațional umanitar și Drept diplomatic și consular. A ocupat, temporar, și funcții administrative precum aceea de Șef al Cancelariei Rectorului. Aleasă, inițial, în 2017, ca membru al CESCR, în prezent, Laura-Maria Crăciunean-Tatu îndeplinește cel de al doilea mandat de expert independent în cadrul Comitetului. În perioada 2018-2020, a deținut și funcția de vicepreședinte.

La nivelul ONU, a fost membru al Comitetului consultativ al Consiliului Drepturilor Omului (2014-2017) iar la nivelul Consiliului Europei, membru al Comitetului consultativ al Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale (2016-2020). Din anul 2022, exercită cel de al doilea mandat în cadrul Comitetului consultativ al Convenției-cadru a Consiliului Europei privind protecția minorităților naționale.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri