Jurnalul.ro Ştiri Politică „Au păzit secțiile degeaba!” – Lavinia Șandru explodează după solicitarea POT către STS: „Ipocrizie! Unde e numărătoarea lor paralelă?”

„Au păzit secțiile degeaba!” – Lavinia Șandru explodează după solicitarea POT către STS: „Ipocrizie! Unde e numărătoarea lor paralelă?”

de Redacția Jurnalul    |   

Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale din mai 2025, lansează acuzații grave la adresa Partidului Oamenilor Tineri (POT), pe care îi acuză de ipocrizie după ce au cerut public listele de votanți de la STS.

„POT nu a avut candidat la prezidențiale, dar au avut reprezentanți în toate secțiile de votare. Legea nu le permitea, dar totuși i-au avut. Eu am fost candidat oficial și nu am avut voie să am observatori. Nici PUSL nu a avut. Și atunci întreb clar: ce au păzit acești oameni în secții?”, spune Lavinia Șandru.

Fosta candidată PUSL subliniază că, dacă POT ar fi vrut cu adevărat transparență, ar fi prezentat imediat după alegeri o numărătoare paralelă și eventuale nereguli. În schimb, spune ea, tot ce urmează acum este doar spectacol.

„Unde e numărătoarea lor paralelă? De ce nu au confruntat cifrele atunci, pe loc? Dacă ai avut oameni în secții și nu ai făcut nimic cu informațiile, înseamnă că ori n-ai vrut, ori n-ai putut. În ambele cazuri, e ipocrizie.”, acuză Șandru.

Ea avertizează că astfel de ieșiri publice, fără dovezi clare, decredibilizează orice demers serios pentru alegeri corecte.

„Dacă nu ți-ai apărat votul în ziua votului, n-ai nicio legitimitate să urli după liste o săptămână mai târziu. Adevărul nu se cere retroactiv doar pentru imagine”, a încheiat Lavinia Șandru.

Subiecte în articol: Lavinia Şandru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri