Jurnalul.ro Ştiri Justitie Lazăr, după decizia CCR pe protocoale:Sunt optimist că actele de urmărire de până acum vor fi considerate legale

Lazăr, după decizia CCR pe protocoale:Sunt optimist că actele de urmărire de până acum vor fi considerate legale

Procurorul general, Augustin Lazăr, spune că întotdeauna dosarele au fost instrumentate, atât în faza de judecată, cât şi în cea de urmărire penală, în mod profesionist şi este optimist în privinţa păstrării actelor de urmărire făcute până în prezent în cauzele aflate la Ministerul Public.

El precizează, în contextul deciziei CCR de miercuri, care a stabilit că protocoalele SRI - Parchet sunt neconstituţionale, că, de fiecare dată când s-au constatat acte de urmărire penală ce nu au fost făcute în condiţiile legii, acestea au fost considerate ilegale şi nu au fost folosite în proces.

''Vom urmări atent motivarea ce se va realiza. Ce vă pot eu asigura e că întotdeauna dosarele au fost instrumentate atât în faza de urmărire penală, dar şi în faza de cercetare judecătorească exclusiv cu atenţie şi s-a urmărit mereu, ori de câte ori s-a primit un dosar la camera preliminară, să se vadă care e validitatea actelor de urmărire penală. Cu sau fără protocol, când un judecător constată că un act de urmărire penală s-a efectuat în afara cadrului legal îl declară nul şi nimeni nu vrea să muncească degeaba'', a explicat Augustin Lazăr.

Întrebat dacă pot fi afectate de decizia CCR dosare ''grele'', Lazăr a reamintit că atunci când probele sunt obţinute ilegal ele sunt anulate, dar a precizat că nu a văzut până în prezent astfel de acte.

''Până acum eu nu am văzut astfel de acte pentru că nimeni nu îşi doreşte să facă dosare care să îl compromită în final ca profesionist. Şi eu sunt optimist că, în continuare, făcându-se verificarea legalităţii actelor de urmărire penală din dosarele ce se află în curs de instrumentare, aceste acte vor fi considerate ca fiind legale, pentru că la toate analizele făcute cu colegii noştri punem un accent foarte mare pe calitatea actului de urmărire penală. Este o prioritate a Ministerului Public'', a mai spus Augustin Lazăr, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). AGERPRES

Subiecte în articol: Augustin Lazăr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri