Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea arendei a fost adoptată de Parlament!

Legea arendei a fost adoptată de Parlament!

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Agriculturii Florin Barbu anunță marți că Legea Arendei a fost votată în Parlament.

„Încă un angajament asumat în fața fermierilor a fost îndeplinit astăzi în Parlament: Legea arendei a fost adoptată! Este un proiect care le oferă fermierilor predictibilitatea de care au nevoie pentru a continua să își dezvolte afacerile”, a scris marți pe Facebook Florin Barbu.

Conform acestuia, după intrarea în vigoare a noii legi a arendei, finanțările pentru investiții, inclusiv cele din fonduri europene, vor fi mult mai accesibile.

„De asemenea, prin noua lege a arendei este simplificată comasarea terenurilor, ceea ce înseamnă mai multă eficiență în lucrările agricole, inclusiv în ceea ce privește folosirea inputurilor”, adaugă ministrul.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: legea arendei florin barbu parlament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri