Jurnalul.ro Ştiri Observator Legiștii au purtat echipament de protecție, la autopsia lui Dan Adamescu

Legiștii au purtat echipament de protecție, la autopsia lui Dan Adamescu

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit, în noaptea de luni spre marți, într-un spital privat din Capitală, iar în cursul zilei de ieri trupul lui ajuns la Institutul Medico-Legal (IML), unde a fost supus autopsiei.

Surse judiciare au dezvăluit, în exclusivitate, pentru libertatea.ro că operaţiunea s-a desfăşurat în condiții de siguranță extremă atât pentru medicii legiști cât și pentru personalul care a participat la necropsie.

Dan Adamescu a fost infestat cu germeni periculoși, care se pot transmite atât pe calea aerului cât și la contact direct cu cadavrul. Este vorba despre un germen rezistent la tratamente, care, în caz de contaminare, pune în pericol viața omului.

Din acest motiv, cei care au manipulat trupul milionarului au folosit câte trei perechi de mănuși din latex gros puse una peste alta,ochelari de protecție, mască, halate și bonete speciale pentru protecție.

În ceea ce privește cauza morții, septicemia, nu ar exista dubii. ”Diagnosticul era clar, i se făcuseră fel și fel de analize pe perioada spitalizărilor. Pe foaie s-a scris insuficiență multiplă de organe cauzată de șoc septic generalizat”, a declarat un apropiat al familiei, pentru sursa citată.

 

Subiecte în articol: dan adamescu necropsie autopsie spital iml
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri