Viaţa îşi menţine sprinteneala digitaţiei jucându-se pe butoanele unei telecomenzi cosmice prin care modifică după hachiţele ei destinele oamenilor. Aşa se face că Doamna Viaţă ne întoarce cum are chef, ca pe o clătită, şi apucăm pe un drum pe care altădată îl antipatizam. Se ştie că, pentru studenţii la medicină, în primul an are loc o probă nu uşor de trecut. Viitorii medici asistă pentru prima dată la o disecţie, văd organe, artere, ligamente, oase, sânge şi deşeuri organice. Nu e o privelişte agreabilă! Mulţi se îngreţoşează, vomită, chiar leşină. Profesorul doctor Teodor Horvat a înfiinţat şi conduce Clinica de Chirurgie a Toracelui de la Institutul Oncologic Bucureşti, după ce a fost şeful Clinicii de Chirurgie Toracică de la Spitalul Militar. În anul I la Medicină, dintre cei 8 studenţi din grupa lui, la prima autopsie, singurul care s-a albit la faţă, l-au udat toate sudorile leşinului şi, impresionat cu totul de corpul tăiat de disecţie, a ieşit la aer curat a fost Teodor Horvat. Ceilalţi colegii n-au fost sensibilizaţi. Culmea, dintre cei 8 studenţi la medicină, singurul care a ajuns chirurg a fost tocmai Horvat. Şi ce chirurg! A salvat mii de bolnavi de plămâni prin intervenţii de maestru, a creat şcoala de chirurgie toracică, a fost preşedintele Societăţii de Chirurgie Toracică. Ambiţionat de severităţile meseriei de chirurg când era student, în camera de cămin lega o sfoară de clanţa uşii şi făcea mii de noduri, antrenându-se pentru suturarea operaţiilor. Despre profesorul Horvat se spune că vine la spital cu farurile aprinse, la ivirea zorilor, şi pleacă din clinică tot cu farurile aprinse, căci s-a înstăpânit noaptea. Undeva, în munţii Vidraru, în timpul unei ploi nebune, un torent s-a năpustit peste o poiană şi a măturat o cabană forestieră, omorând în somn 14 muncitori. Când am ajuns la locul prăpădului, un câine scheuna pe o treaptă a scării rămase, restul era un amestec cumplit de arbori rupţi, bolovani, şuvoaie. Pe o creangă flutura aiurea un maieu de pădurar, vântul răsucea foile unui dosar din nămol, încopciatele fişe de prezenţă ale pădurarilor dispăruţi. A scăpat ca prin minune un băieţandru, catapultat de revărsarea torentului prin fereastră în pădure. Înnebunit, a alergat prin codru, biciuit de ploaie şi crengi, şi a fost internat la spitalul din Curtea de Argeş. L-am vizitat la terapie intensivă. Suspina, lăcrima... „Domnule ziarist, ajutaţi-mă să nu mă mai întorc în pădure, mi-e frică de pădure!”. Am aflat că azi e şef de brigadă silvică.