Jurnalul.ro Bani şi Afaceri O nouă emisiune majoră de obligațiuni, disponibilă de astăzi la tranzacționare

O nouă emisiune majoră de obligațiuni, disponibilă de astăzi la tranzacționare

de Redacția Jurnalul    |   

Este una dintre cele mai mari finanțări recente realizată de o instituție bancară pe piața locală, semn al interesului ridicat din partea investitorilor pentru astfel de instrumente.

UniCredit Bank, una dintre principalele instituții financiare din România, a listat vineri, la Bursa de Valori București, cea de-a șasea emisiune de obligațiuni corporative, prin care a atras 600 de milioane de lei de la investitori profesionali.

Pe scurt, obligațiunile sunt împrumuturi luate de o companie sau o bancă de la investitori. În loc să meargă la bancă pentru finanțare, emitentul ia bani direct de pe bursă și promite să îi returneze la o dată stabilită, plătind între timp o dobândă anuală. În acest caz, au fost emise 600 de obligațiuni, fiecare cu o valoare de 1 milion de lei. Acestea sunt „de rang senior” (adică au prioritate la plată în fața altor datorii) și nu sunt garantate cu active.

Investitorii care au cumpărat aceste obligațiuni vor primi o dobândă anuală de 6,82%. Banii vor fi rambursați integral la scadență, în februarie 2031.

Interesul pentru această emisiune a fost peste așteptări. Suma inițială vizată era de 500 de milioane de lei, însă cererea mare din partea investitorilor a dus la majorarea emisiunii cu încă 100 de milioane de lei. Obligațiunile au fost cumpărate în principal de investitori instituționali, precum fonduri de investiții sau alte instituții financiare.

Listarea pe bursă permite ulterior tranzacționarea acestor titluri, ceea ce înseamnă că investitorii le pot vinde sau cumpăra înainte de scadență.

Potrivit directorului general al Bursei de Valori București, Remus Vulpescu, listarea confirmă rolul tot mai important al bursei ca sursă de finanțare. „Listarea unei noi emisiuni de obligațiuni de catre UniCredit Bank confirmă atractivitatea pieței de capital românești ca sursă de finanțare pentru instituțiile financiare de prim rang”, a transmis acesta.

Vulpescu a explicat că astfel de tranzacții contribuie la dezvoltarea pieței: „Fiecare emisiune de obligațiuni listată la BVB consolidează segmentul de venit fix și oferă investitorilor instrumente de calitate într-un cadru reglementat și transparent”.

Obligațiunile fac parte dintr-un program mai amplu de finanțare (numit MTN – Medium Term Notes), aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care permite emiterea de titluri în mai multe etape. Banii atrași sunt folosiți pentru finanțarea activității curente a emitentului, inclusiv pentru creditare sau alte operațiuni.

UniCredit Bank este parte a grupului european UniCredit și este activă pe piața de capital din 2013, ca emitent de obligațiuni. Banca a ajuns la șase emisiuni listate la BVB, dintre care două au ajuns deja la maturitate, iar patru sunt tranzacționabile în prezent.

Valoarea totală a obligațiunilor disponibile la tranzacționare pentru instituția bancară a ajuns la aproximativ 2,3 miliarde de lei.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: listare obligatiuni bvb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri