Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Listarea Hidroelectrica, cea mai mare din istorie

Listarea Hidroelectrica, cea mai mare din istorie

de Cristian Anton    |   

Listarea Hidroelectrica pe bursă ar fi cea mai mare ofertă din istoria României, a declarat Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. „Compania ar trebui să iasă din insolvență. Poate în mai, nu mai târziu de iunie, ceea ce practic deschide porțile pentru o ofertă publică inițială care acum este programată pentru octombrie-noiembrie. Dacă ne uităm la numere, în ceea ce privește ofertele bazate pe valoarea activelor nete ale noastre, ar trebui să fie de departe cea mai mare ofertă din istoria României, dar probabil și cea mai mare din Europa Centrală și de Est din acest an”, a spus Konieczny. Oficialul FP a explicat și vânzarea masivă de acţiuni deţinute de fond la OMV Petrom. Konieczny a spus că asta nu indică dificultăţi financiare, ci o strategie a FP, care are perioade limitate în care are voie să tranzacţioneze aceste acţiuni, ţinând cont de faptul că Mark Mobius, șeful Templeton, se află în board-ul OMV Petrom. În plus, Fondul a ajuns să deţină aproape 10% din acţiuni, ceea ce constituie deja prea mult, raportat la strategia sa de viitor.

700 milioane lei cash are Fondul Proprietatea, respingând ideea că s-ar confrunta cu o eventuală criză de lichidităţi

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri