Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea: Orice încercare de subminare este o tentativă de destabilizare a ordinii şi statului de drept

Liviu Dragnea: Orice încercare de subminare este o tentativă de destabilizare a ordinii şi statului de drept

PSD este un partid care a câştigat alegerile în mod corect iar partidele susţin în continuare guvernul. Orice încercare de subminare este o tentativă de destabilizare a ordinii şi statului de drept, a declarat Liviu Dragnea la terminarea CEx.

Eu dacă aş fi stat numai la televizor fără să mă uit la ce scrie în Ordonanţă, aş fi ieşit în stradă.

Dragnea a mai declarat că respectă opinia celor care sunt în stradă, indiferent de numărul lor. În acelaşi timp este important ca aceste opinii să fie exprimate fără violenţă.

Dragnea a mai spus că speră ca Parchetul şi Ministerul de Interne să verifice şi să găsească pe cei care au organizat violenţele de seara trecută.

Jandarmii şi-au îndeplinit cu prefiosenalism toate îndatoririle, a spus preşedintele PSD.

Nu este admisibil ca şeful statului să critice instituţiile care au avut grijă ca protestul să se desfăşoare fără incidente, a spus Dragnea.

Despre ordonanţă, şeful PSD a spus că aceasta nu a fost dată pentru cineva anume şi nu opreşte procesul sau, aşa cum susţine Klaus Iohannis, "Ordonanţa care a fost dată pentru anumiţi lideri politici, pentru o gaşcă de politicieni, cum spunea preşedintele Iohannis - spun cu toată sinceritatea şi responsabilitatea - după ce ieri, fiind deja publică ordonanţa, am stat împreună cu avocaţii mei şi am confirmarea a ceea ce bănuiam: această ordonanţă nu opreşte procesul în care eu sunt implicat, dintr-un motiv foarte simplu. Pe baza unei mărturii sută la sută mincinoasă, obţinută prin presiune de la o doamnă deja condamnată pentru luare de mită, declaraţie contrazisă de alţi martori, eu sunt acuzat de instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual. Falsul intelectual rămâne. Eu nu aştept şi nu cer clemenţă de la nimeni, nici de la Guvern, Parlament, nici de la şeful statului".

Dragnea a mai declarat că a demarat două acţiuni, o plângere penală împotriva lui Lucian Papici, pentru uzurpare. A doua acţiune este contestaţia la executare, pentru că el nu are încă hotărârea de condamnare care ar trebui să conţină trei elemente. După aproape 10 luni Liviu Dragnea nu a intrat încă în posesia motivării.

Livia Stanciu la două luni după sentinţă s-a pensionat şi s-a mutat la Curtea Constituţională dar nu a semnat motivarea, iar la această oră nici nu o mai poate face, a mai spus Dragnea.

Despre informaţia conform cărei guvernul Grindeanu sau PSD-ul ar dori comasarea DNA şi DIICOT, Liviu Dragnea a amintit faptul că această idee a fost lansată de Raluca Prună.

O altă informare vehiculată, a spus Dragnea, este aceea că PSD ar vrea să pună mâna pe Justiţie, lucru negat categoric de preşedintele PSD.

Ştire în curs de actualizare.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri