Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra: Prinţul Charles a participat la o ceremonie dedicată Primului Război Mondial

Londra: Prinţul Charles a participat la o ceremonie dedicată Primului Război Mondial

Prinţul Charles a depus duminică o coroană de flori şi a păstrat un moment de reculegere la Cenotaful din Whitehall, centrul Londrei, cu ocazia Remembrance Day (sau Ziua Macilor), zi care marchează jertfele din Marele Război, în 1918, transmite DPA. 

Regina Elisabeta a II-a, 91 de ani şi soţul său, prinţul Philip, 96 de ani, au urmărit ceremonia de la un balcon din apropiere, fiind pentru prima oară când cei doi nu au participat activ la eveniment. Prinţul Charles a depus la baza monumentului o primă coroană de flori în numele reginei şi o a doua în nume personal. 

Pe întregul teritoriu al Marii Britanii a fost păstrat un moment de reculegere la ora 11:00 GMT. 

Premierul Theresa May şi liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn au depus la rândul lor coroane de maci roşii, flori care simbolizează jertfele soldaţilor din Marele Război. la ceremonie au mai participat prinţul William şi prinţul Harry, lideri militari şi religioşi, precum şi veterani de război. 

Cenotaful, care înseamnă mormânt gol, este un monument ridicat în amintirea militarilor britanici care şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial, pentru ca ulterior să fie dedicat tuturor soldaţilor britanici morţi în cele două războaie mondiale şi în conflictele ce au urmat, până în prezent. 

Sâmbătă, 11 noiembrie, Marea Britanie a marcat Armistice Day (Ziua Armistiţiului), aniversarea unui acord de încetare a focului semnat de Franţa, Germania şi Marea Britanie la 11 noiembrie 1918 la Compiegne, Franţa, marcând încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest. Acordul a fost semnat la ora 11:00 dimineaţa, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului. Duminică este marcată Remembrance Day, care aminteşte de eroii Marelui Război şi este sărbătorită în fiecare an în a doua duminică din luna noiembrie.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri