Jurnalul.ro Timp liber Media Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa sunt jurații celui de-al zecelea sezon “Next Star”

Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa sunt jurații celui de-al zecelea sezon “Next Star”

Talent show-ul Next Star revine, la Antena 1, cu un nou și spectaculos sezon. Din 12 martie, de la 20:00, emisiunea prezentată de Dan Negru va aduce pe scena Next Star și în fața telespectatorilor cei mai talentați copii ai României, dar și un nou juriu.

Jurații celui de-al zecelea sezon vor fi: Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa.  Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.

Sunt bucuroasă și nerăbdătoare să fiu în platoul Next Star, să începem acest show, să cunosc concurenții, care nu sunt unii obișnuiți, ci niște copii geniali. Cu siguranță mă voi lăsa șantajată emoțional (râde), cine oare rezistă în fața copiilor? Și cred că eu, fiind și singura femeie din juriu, dar și mamă, voi fi mai sensibilă la toate momentele care vor fi performate în fața noastră, pentru că sunt convinsă că vor fi neașteptate. Copiii sunt inventivi, iar generația născută în acest mileniu este incredibilă. Au o imaginație nebună. Abia aștept să intru în lumea lor și împreună să le arătăm celor de acasă cum stăm în 2020 cu pepiniera românească de talente. E o ipostază inedită pentru mine, e un nou început și abia aștept să-l descoperim împreună, să mergem pe acest drum împreună. Vă aștept cu mare drag la Next Star. Să vă pregătiți pentru ceva incredibil de frumos!, spune Loredana.

Mă bucur că pot să fiu în preajma copiilor, la Next Star. Îmi plac copiii și consider că aceștia pot “provoca” surprize extraordinare, mai ales emoționale, pentru că ei sunt curați, sinceri, adevărați. Ei încă nu știu să trișeze. De asemenea, mă bucur să mă reîntâlnesc, după atâția ani, cu Dan Negru și Loredana, și să-l cunosc pe Dorian Popa.

Am și emoții, pentru că mereu am emoții înainte de un spectacol, concert sau show de televiziune, dar și o mare curiozitate. Cred că emisiunea are toate atuu-rile să fie pe placul telespectatorilor, care sper să fie de toate vârstele. Copiii pot crea o emoție senzațională și cred că asta este și miza show-ului, să aducă  emoție, umor și bună-dispoziție”, adaugă Ștefan Bănică.

Sunt foarte bucuros, dar și extrem de emoționat să fiu din nou la Next Star, dar și  pentru că fac parte dintr-o formulă de juriu în care se află două mari personalități artistice, Loredana și Ștefan Bănică. Sunt două embleme ale show-biz-ului românesc, iar asta pentru mine reprezintă un mare avantaj, pentru că sunt sigur că în acest sezon voi învăța, la rândul meu, foarte multe avându-i în preajmă. În privința copiilor care vor veni în fața noastră, voi încerca să îmi dau seama dacă au potențialul să facă o carieră din ceea ce ne vor prezenta pe scenă, le voi reaminti că școala și învățătura sunt binevenite în paralel cu orice latură artistică pe care încercăm să o dezvoltăm și voi încerca să caut la ei această latură” contemporană, legată de youtube și vlogging, la mare modă și nou venite pe piață.”, adaugă Dorian Popa.

Cum vor interacționa la masa juriului Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 12 martie, de la ora 20:00, în prima ediție a celui de-al zecelea sezon Next Star, prezentat de Dan Negru.

 

Subiecte în articol: Next Star
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri