Președintele american Joe Biden este obligat de Curtea Supremă să mențină politica de imigrare a predecesorului său, Donald Trump. Astfel, mexicanii care solcită azil în SUA sunt obligați să aștepte în țara lor până se vor prezenta la audieri, scrie Reuters.
Programul "Rămâi în Mexic" al ex-președintelui republican Donald Trump prin care zeci de mii de solicitanți de azil din America Latină au fost expulzați din țară.
Democratul Joe Biden a promis , în campania electorală, că va relaxa politica de migrație printr-un alt program "Protocoale de protecţie a migranţilor" (MPP). Însă autoritățile americane s-au confruntat cu probleme la granița cu Mexicul, unde mii de persoane au ajuns în SUA, explodând astfel traficul de droguri, arme și oameni.
O instanță din Mexic a hotărât anterior suspendarea programului lui Biden. Acum, Curtea Supremă, alcătuită din 9 judecători, a decis restabilirea programului "Rămâi în Mexic", al lui Trump. Cazul mai poate fi dezbătut la un nivel inferior, în faţa unei curţi de apel.
Departamentul Securităţii Interne (DHS) al lui Joe Biden şi-a exprimat regretul faţă de această decizie a Curţii Supreme și a precizat că va continua lupta. Cu toate astea, DHS se va conforma hotărârii Curții Supreme.