Jurnalul.ro Ştiri Observator Lovitură pentru românii cu venituri mici! Voucherele sociale nu vor mai fi acordate pentru toate categoriile de beneficiari

Lovitură pentru românii cu venituri mici! Voucherele sociale nu vor mai fi acordate pentru toate categoriile de beneficiari

Voucherele sociale nu vor mai fi acordate tuturor categoriilor de beneficiari, afirmă Marcel Boloș. El spune că, din punctul de vedere al Comisiei Europene, persoanele care au veniturile peste pensia minimă socială nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă.

„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilității voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile de beneficiari de până acum, adică cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt considerați, din punct de vedere al Comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă”, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

El precizează că familiile vulnerabile votr beneficia în continuare de vouchere sociale.

Întrebat despre faptul că vouchere au ajuns la persoane care nu-și declară veniturile, el a spus: „Pentru aceea am făcut verificarea, împreună cu ANAF. Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile ca urmare a cumulării veniturilor”.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marcel Boloș vouchere sociale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri