Ludovic Orban a anunțat, luni, că un număr de 200 de ventilatoare vor veni din SUA, ca urmare a discuțiilor dintre președinții Klaus Iohannis și Donald Trump. De asemenea, o companie din America a adus planul de producție a ventilatoarelor în România, condiția fiind ca acestea să ajungă în spitale.
Orban a vorbit, luni seara, la Digi 24, despre investițiile în sănătate, din această perioadă.
„200 de ventilatoare ne vin din SUA ca urmare a discuției între președintele Donald Trump și președintele Klaus Iohannis. Vom beneficia de o excepție”, a spus Orban.
De asemenea, mai sunt contractate 200 de ventilatoare din Coreea de Sud.
Guvernul continuă demersurile de producție de ventilatoare în România și, în acest caz, se derulează, în paralel, trei proiecte.
„O companie americană a pus la dispoziție tot planul, cu condiția de a produce nu pentru comercializare, ci pentru necesarul din spitale. Această companie americană este una dintre cele mai performante. Una din grijile pe care le-am avut este aceea de a încerca să producem acele lucruri pe care nu le-am produs, dar ne-au pus într-o dependență mare de importuri”, a mai spus premierul.
(sursa: Mediafax)