Autoritățile vor aplica în continuare carantinarea unor localități atunci când o astfel de decizie va fi necesară, a declarat premierul Ludovic Orban, la finalul vizitei efectuate la Uzina Dacia de la Mioveni.
De asemenea, acesta a reafirmat că numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus va scădea prin respectarea măsurilor de protecție sanitară.
„Practic, depinde de fiecare dintre noi să se protejeze prin măsurile care sunt recomandate de autorităţi şi, evident, pentru noi să punem în aplicare toate deciziile care reduc riscul de răspândire care sunt prevăzute în legislaţia în vigoare", a spus Ludovic Orban.
În ceea ce privește o posibilă revenire la starea de urgență, premierul a afirmat că a fost pregătit „un set de măsuri care se iau în funcție de rata de incidență, de indicele de răspândire a virusului.
„ În Bucureşti, de exemplu, şi în alte oraşe mari, cum este Cluj, cum este Iaşi, Târgu Mureş, s-au adoptat măsurile care sunt prevăzute în legislaţie şi în hotărârea de Guvern privitoare la prelungirea stării de alertă: obligaţia portului măştii, inclusiv în spaţii deschise, derularea învăţământului în sistem online. De asemenea, închiderea anumitor tipuri de activităţi, teatre, cinematografe, restaurante, cafenele, sunt măsuri prevăzute tocmai pentru a reduce riscul de răspândire. Odată implementate aceste măsuri avem convingerea că vom reduce numărul de persoane care se îmbolnăvesc", a mai afirmat Orban.