Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban spune că trebuie să se revină la sistemul de creștere a pensiilor de la 1 ianuarie

Ludovic Orban spune că trebuie să se revină la sistemul de creștere a pensiilor de la 1 ianuarie

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat, marți, că ar trebui să se revină la sistemul de creștere a pensiilor de la 1 ianuarie, „pentru că atunci ai datele în baza cărora poți să-ți întemeiezi creșterea punctului de pensie”.

„Vă dau un exemplu: ştiţi că există un coeficient de corecţie care a fost introdus în lege pentru ca cei care se pensionează, de exemplu, după 1 ianuarie 2021 să beneficieze de creşterea la care au dreptul, conform formulei, cei care s-au pensionat anterior. Acest coeficient de corecţie a fost introdus pentru creşterea de la 1 ianuarie, când s-a făcut şi în iulie şi datorită transferului de contribuţie a fost dat peste cap acest coeficient de corecţie, care a dus, până la urmă, la nişte inechităţi în ceea ce priveşte calculul pensiilor", a afirmat Ludovic Orban.

De asemenea, acesta a precizat că este o „aberație” realizarea de legi care să prevadă creșterea pensiilor și salariilor pe mai mulți ani.

„Eu sunt adeptul sistemului de indexare care să ţină cont de rata inflaţiei, să compenseze pierderea puterii de cumpărare ca urmare a creşterii preţurilor, adică compensarea 100% a ratei inflaţiei şi până la 50% din creşterea salariului mediului brut pe economie, astfel încât să crească şi puterea de cumpărare odată cu creşterea economică, pentru că obiectivul nostru este să creştem şi puterea de cumpărare pe măsură ce există o creştere economică sănătoasă. Din punctul meu de vedere, este o aberaţie să te apuci să faci legi în care să prevezi că pe patru ani, cinci ani, şase ani, eventual pe 100 de ani - de ce nu au prevăzut cum o să crească pensiile şi salariile pe 100 de ani PSD? - pentru că nu poţi să faci o astfel de predicţie care să stea în picioare în condiţiile în care, aţi văzut, nimeni nu a anticipat pandemia, pandemia a generat o criză economică mondială, nu numai în România, care a redus resursele financiare atât pentru fondul de pensii, cât şi pentru bugetul de stat şi care a creat literalmente o problemă foarte serioasă", a afirmat Orban, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Ludovic Orban a mai declarat că susține recalcularea pensiilor pe baza principiului contributivității.

„Mai susţin recalcularea pensiilor. Dar în ce sens recalcularea pensiilor? Că mulţi îşi imaginează că recalcularea pensiilor înseamnă creşterea pensiilor. Nu. Recalcularea pensiilor are obiectivul să facă dreptate pentru pensionari, adică să echivaleze pensiile pentru contributivitate similară. La ora actuală, cine s-a pensionat în '98 are o pensie mai mică decât cel care s-a pensionat în 2004, cel care s-a pensionat în 2020 are o pensie mai mare decât cel care s-a pensionat în 2018, de exemplu, la condiţii similare de contributivitate şi aici, într-adevăr, trebuie realizată această recalculare, astfel încât la condiţii similare de vechime, de contribuţii să existe pensii similare", a mai spus președintele Camerei Deputaților.

Subiecte în articol: ludovic orban pensii salarii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri