Săptămâna trecută am plecat pentru cîteva zile la Paris, în vacanţă. Joi de dimineaţă, exact de ziua naţională. În aeroport am aşteptart o oră redeschiderea gării, pentru că pe peron se descoperise un pachet suspect. În metrou, o altă pauză de 20 de minute din motive similare. Pe străzile oraşului, poliţie, armată, puşti, pistoale, printre oamenii care îşi vedeau parcă impasibili de viaţă.
Seara am fost să văd focurile de artificii de la Turnul Eiffel. Sute de mii de persoane se adunaseră în centrul Parisului, ocupaseră podurile, veniţi să urmărească ceea ce este o tradiţie pentru capitala Franţei.
O oră mai târziu, zeci de maşini de poliţie cu sirenele pornite trec pe lângă mine. Intru pe net şi aflu că la Nisa a fost un atentat, probabil 30 de morţi. De atunci cifrele au început să crească. 40, 50, 60, 70, 80 şi de morţi.
Asta este lumea în care trăim astăzi. Plecăm în vacanţă cu grija posibilităţii atentatelor teroriste. Ne ducem la mall cu îngrijorarea că s-ar putea întâmpla ceva. Şi nu mai vorbim despre terorismul clasic. Organizat, cu reţele, credinţe şi, să spunem, tradiţii. Vorbim despre oameni care devin frustraţi, oameni singuri care se urcă la volanul unei maşini şi omoară alte sute de semeni ai lor. E greu să te fereşti de asta, e greu să previi. De aceea cred că, într-un fel sau altul, cel puţin temporar, va trebui să ne obişnuim şi să acţionăm în consecinţă. Să evităm locurile aglomerate nu mai e doar un clişeu.