Jurnalul.ro Cultură Film Lungmetrajul „Miracol”, în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

Lungmetrajul „Miracol”, în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

de Magdalena Popa Buluc    |   

„Miracol”, cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri („Periferic”, „Neidentificat”), a fost selecționat în cadrul celei de-a 78-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, cel mai vechi festival de film și unul dintre cele mai prestigioase festivaluri din lume. Este prima participare a unui lungmetraj românesc într-o secțiune competițională la acest festival în ultimii 12 ani. Festivalul Internațional de Film de la Veneția (Biennale Cinema) va avea loc în perioada 1 - 11 septembrie 2021. 

„Miracol” va avea premiera în secțiunea competitivă Orizzonti, dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi și expresive tendințe din cinematografia internațională. IRCCU Veneția susține participarea echipei lungmetrajului în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Filmul va ajunge pe marile ecrane din România la începutul anului 2022, distribuit de către Bold Films Studio.

Împărțit în două capitole, „Miracol” o urmărește pe tânăra călugăriță novice CRISTINA TOFAN (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată, pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, pe drumul de întoarcere întâlnește o soartă neașteptată. A doua parte a filmului îl are în centru pe MARIUS PREDA (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei. Marius reface călătoria Cristinei, pas cu pas - într-o structură perfect oglindită. Investigația detectivului aduce la lumină indicii și confesiuni care conduc nu numai înspre adevărul greu de înțeles din spatele acțiunilor Cristinei, ci și la un posibil miracol.

În opinia regizorului, ”filmul nu urmărește să dea prioritate unei viziuni realiste asupra lumii, față de una mistică. Povestea funcționează la fel de bine dacă este privită din unghiul pragmatic al privitorilor pentru care credința nu înseamnă nimic sau, dimpotrivă, dacă este percepută dintr-o perspectivă religioasă, supranaturală, imaterială. Filmul nu oferă răspunsuri, ci sugerează mai multe traiectorii posibile către un punct final misterios, unic și irepetabil în sufletul fiecărui spectator. Filmul face acest lucru aducând în prim plan abordarea realistă a unei povești care, în opoziție, poate fi de asemenea interpretată în întregime într-un mod spiritual”.

În rolurile principale joacă Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu, distribuția fiind completată de actorii Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.

Imaginea filmului este semnată de Oleg Mutu, scenografia de Mihaela Poenaru, de costume s-a ocupat Liene Dobrāja, iar de machiaj Bianca Boeroiu. Minodora Șerban este producător executiv, iar co-producători sunt Viktor Schwarcz și Aija Bērziņa. Filmul este produs de Oana Iancu și Bogdan George Apetri prin noua lor casă de producție THE EAST COMPANY PRODUCTIONS.

„Miracol” este cel de-al treilea lungmetraj semnat de Bogdan George Apetri, regizor român născut în Piatra-Neamț, care predă regie de film la prestigioasa universitate Columbia din New York. Filmul său de debut „Periferic” (2010) a fost premiat în țară și în festivaluri internaționale precum cele de la Locarno, Salonic, Varșovia, Vilnius, Taipei și Viena.
Cel de-al doilea film al său, „Neidentificat” a avut premiera internațională anul trecut în cadrul festivalului de la Varșovia, unde a primit Premiul Special al Juriului, iar începând cu 6 august anul acesta poate fi văzut în cinematografele din țară, după premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri