Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron se alătură politicienilor europeni care îl critică pe Elon Musk

Macron se alătură politicienilor europeni care îl critică pe Elon Musk

de Redacția Jurnalul    |   

Emmanuel Macron l-a acuzat, luni, pe Elon Musk că intervine direct în procesele democratice ale Europei, inclusiv în alegerile federale anticipate din Germania de luna viitoare, potrivit The Guardian.

Președintele francez s-a alăturat, luni, premierilor norvegian și britanic și unui purtător de cuvânt al guvernului german pentru a răspunde la o avalanșă de mesaje ostile publicate de Musk, care sprijină partidele politice de extremă dreapta și atacă politicienii de stânga din Europa.

Proprietarul platformei de social media X este un aliat apropiat al lui Donald Trump și, după ce a cheltuit peste 250 de milioane de dolari pentru a sprijini realegerea acestuia, a fost rugat de viitorul președinte american să reducă bugetul federal în calitate de consilier special.

„În urmă cu zece ani, cine și-ar fi imaginat că proprietarul uneia dintre cele mai mari rețele sociale din lume va sprijini o nouă mișcare reacționară internațională și va interveni direct în alegeri, inclusiv în Germania”, a declarat Macron.

Într-un discurs adresat ambasadorilor francezi, președintele francez a declarat că Trump „știe că are un aliat puternic în Franța” și s-a abținut să îl menționeze pe Musk.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Macron elon musk politicieni europeni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri