Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul Turismului (MT) vor colabora în sprijinul cetăţenilor români care călătoresc în scop turistic în străinătate, în acest sens cele două instituţii încheind un protocol de colaborare care urmăreşte coordonarea eforturilor în vederea informării cu privire la asistenţa şi protecţia consulară acordată acestora.
"Prin intermediul acestui instrument, se reconfirmă angajamentul şi implicarea celor două instituţii în acţiuni care au ca scop prevenirea şi soluţionarea unor situaţii deosebite în care s-ar putea afla cetăţenii români care călătoresc în afara ţării", se arată într-un comunicat de presă al MAE.
Potrivit sursei citate, MAE şi MT au în vedere dezvoltarea unor proiecte comune şi promovarea în cadrul paginilor oficiale web şi a canalelor de social media de informaţii utile.
"Parteneriatul formalizează colaborarea din ultimii ani între Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Turismului", afirmă aceeaşi sursă.
Sursa: www.agerpres.ro