Jurnalul.ro Ştiri Observator Auchan Franța, victima unui atac cibernetic. Datele a peste 500.000 de clienți au fost furate

Auchan Franța, victima unui atac cibernetic. Datele a peste 500.000 de clienți au fost furate

de Redacția Jurnalul    |   

Într-un e-mail trimis clienților săi francezi marți dimineață, compania a explicat că acest atac cibernetic „a dus la accesul neautorizat al hackerilor la unele dintre datele personale” asociate conturilor lor de fidelitate, potrivit AFP.

Printre informațiile furate se numără numele, prenumele, adresele de e-mail și poștale, numerele de telefon, componența familiei, data nașterii și numărul cardului de fidelitate.

„Datele bancare, parolele și codurile PIN nu sunt afectate”, a declarat compania, încercând să liniștească clienții, după ce a notificat Comisia Națională pentru Tehnologia Informației și Libertăților Civile (CNIL) din Franța cu privire la atacul cibernetic.

În total, peste 500.000 de clienți sunt afectați de aceste scurgeri de date, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei. Auchan face apel la clienții săi să „fie extrem de vigilenți în cazul în care primesc e-mailuri, mesaje text sau apeluri frauduloase”.

„Dacă primiți un mesaj, nu dați clic pe niciun link, nu sunați la numărul furnizat și nu luați în considerare informațiile pe care le conține, deoarece este cel mai probabil un caz de phishing”, avertizează e-mailul trimis de Auchan clienților săi.

Clienții din România nu sunt afectați de această situație.  

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: magazin atac cibernetic clienti auchan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri