Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Drept la replică. Maguay: „Nu suntem ieftini, pentru că nu avem echipamente contrafăcute”

Drept la replică. Maguay: „Nu suntem ieftini, pentru că nu avem echipamente contrafăcute”

de Cristian Anton    |   

Contractul semnat între Maguay Computers SRL şi DIICOT a fost legal atribuit, iar preţul achiziţiei a ţinut cont de configuraţia complexă a solicitărilor beneficiarului, companiei revenindu-i în final un adaos comercial de 5%. Eduard Pughin, reprezentantul Maguay Computers, a precizat că în preţul celor 150 de calculatoare livrate DIICOT a intrat şi costul, considerabil, al licenţelor de volum pentru sistemul de operare Win 10 Professional, respectiv aplicaţia Office 2016.

„A fost o licitaţie cu procedură simplificată, adică derulată mult mai rapid. Produsele au fost cerute cu certificare, nu puteau fi luate de oriunde. La un retailer apar calculatoare făcute cine ştie cum, există o secţiune semnificativă pe piaţa calculatoarelor ansamblate local unde nu se respectă aceste standarde de calitate. În ziua de azi, furnizorii chinezi de componente te întreabă direct ce vrei să-ţi scrie pe produse. Noi, dacă vedem că nu se cer certificări de genul acesta la o licitaţie, nici nu ne mai înscriem, pentru că e clar că vom concura cu produse contrafăcute, mult mai ieftine”, a spus managerul Maguay Computers. Precizările lui Eduard Pughin vin ca replică la articolul despre calculatoarele cumpărate la suprapreţ de către DIICOT de la Maguay Computers SRL.  

Preţul din contractul cu DIICOT, corect

„Preţul din contractul cu DIICOT a fost corect stabilit. Noi nu suntem ieftini, deoarece nu livrăm echipamente contrafăcute. Ţinta noastră, ca producător local, este să avem echipamente care, pe ansamblu, să aibă cel mai mic cost de achiziţie plus costuri de operare pe 3 ani. Pentru că un echipament ieftin ajunge să te coste mai mult în trei ani de zile de exploatare. Produsele noastre sunt certificate, sigure, tocmai pentru că nu acceptăm ofertele furnizorilor chinezi care îţi inscripţionează ce vrei tu pe componentele comandate”, a explicat Eduard Pughin. 
 

Subiecte în articol: maguay diicot
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri