Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a prezentat situația misiunilor derulate în contextul alegerilor locale parțiale ce vor avea loc duminică, 7 decembrie.
„Vă reamintesc că vor fi organizate alegeri pentru președintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București și pentru primari din următoarele localități: orașul Găești din Județul Dâmbovița, comunele Remetea – Bihor, Mihai Eminescu – Botoșani, Marga – Caraș-Severin, Dobromir și Lumina – Constanța, Șieu și Poienile de sub Munte – Maramureș, Sopot – Dolj, Valea Ciorii – Ialomița, Vânători – Iași și Cârța – Sibiu”, a transmis reprezentanta MAI.
Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineață, la ora 7.00, moment din care este interzisă orice formă de propagandă electorală. Structurile MAI au avut ca principale misiuni menținerea ordinii publice, asigurarea condițiilor de desfășurare a manifestărilor electorale și verificarea sesizărilor privind încălcări ale legislației.
„Pe parcursul campaniei electorale, misiunile au fost îndeplinite cu profesionalism, fără să fie înregistrate incidente deosebite. Au fost organizate 8 manifestări electorale, toate desfășurându-se în condiții de siguranță pentru cetățeni și candidați”.
În total, au fost înregistrate 21 de sesizări privind fapte nelegale, majoritatea legate de afișajul electoral. Treisprezece sesizări s-au confirmat, două au fost infirmate, iar șase sunt în curs de verificare. O sesizare a fost transmisă către AEP, nefiind de competența MAI. O persoană a fost sancționată cu o amendă de 4.500 de lei pentru distrugerea unui afiș electoral, iar în nouă cazuri se desfășoară cercetări penale.
Pentru ziua de sâmbătă, au fost mobilizați suplimentar aproximativ 3.500 de angajați MAI, care se alătură celor peste 25.000 de efective deja prezente în teren. „Pentru ziua votului, vor fi mobilizați suplimentar aproximativ 5.600 de angajați”, a mai precizat Monica Dajbog.
Sâmbătă, angajații MAI asigură doar protecția transportului buletinelor și materialelor electorale, fără a intra în contact direct cu acestea. Transporturile nu sunt efectuate cu vehicule ale ministerului.
„Secțiile de votare vor rămâne sub protecția efectivelor MAI până mâine dimineață, când vor fi predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte”.
În privința procedurii de vot, alegătorii pot vota exclusiv la secția la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința. Cei care au reședința stabilită cu mai puțin de 6 luni înainte de scrutin votează doar în localitatea de domiciliu.
Cetățenii români pot vota cu un act de identitate valabil: carte de identitate (inclusiv cea electronică), carte de identitate provizorie, buletin de identitate, pașaport diplomatic sau de serviciu (cu variantele electronice), ori carnetul de serviciu militar pentru elevii școlilor militare.
Alegătorii din alte state UE care au domiciliul sau reședința în România pot vota pe baza actului de identitate și a documentului care atestă adresa, ori a certificatului de înregistrare sau cărții de rezidență permanentă.
„Cetățenii care vor vota cu cartea electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reședinței”, a explicat Dajbog, precizând că sistemul informatic SIMPV afișează automat aceste informații la scanare.
Pentru cei fără act de identitate valabil, serviciile de evidență a persoanelor din Buzău, București și din localitățile unde au loc alegerile funcționează și sâmbătă, și duminică, pentru emiterea de cărți de identitate provizorii.
(sursa: Mediafax)