Jurnalul.ro Ştiri Externe Mai multe constelaţii au primit nume de staruri, pentru a-i încuraja pe copii să privească cerul

Mai multe constelaţii au primit nume de staruri, pentru a-i încuraja pe copii să privească cerul

Mai multe constelaţii au fost create şi botezate cu numele unor personalităţi din sport, literatură sau ştiinţă, în cadrul unui proiect menit să-i încurajeze pe copii să privească mai cu atenţie stelele, realizat în cadrul unui salon ştiinţific destinat tinerilor, informează miercuri AFP. 

Copiii se pot amuza să regăsească pe cer ochelarii lui Harry Potter, racheta de tenis a Serenei Williams sau semnul în formă de fulger care l-a consacrat pe legendarul atlet jamaican Usain Bolt. 

În total, au fost create opt constelaţii ''pentru a încuraja mai mulţi tineri să fie interesaţi de spaţiu'', a anunţat The Big Bang Fair, un salon dedicat ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicilor şi destinat tinerilor, care a lucrat la acest proiect împreună cu societatea de astronomie a Universităţii din Birmingham. 

''Multe dintre cele 88 de constelaţii recunoscute oficial de Uniunea Astronomică Internaţională poartă numele semnelor zodiacale şi unor figuri din mitologia greacă şi romană, dar un nou studiu a demonstrat că acest lucru nu mai reuşea să-i încurajeze pe copii să privească stelele'', au explicat reprezentanţii The Big Bang Fair într-un comunicat. 

Un procent de 72% dintre tinerii cu vârste între 7 şi 19 ani au declarat că nu au privit niciodată cerul pentru a găsi o constelaţie, iar 29% au spus că nu ar fi capabili să recunoască nicio constelaţie, potrivit unui sondaj realizat la cererea The Big Bang Fair şi la care au participat aproximativ o mie de tineri. 

''Sperăm ca această creaţie îi va ajuta pe tinerii de toate vârstele să dezvolte un interes pentru astronomie şi spaţiu'', a declarat Emma Willett care a condus echipa de cercetare de la Universitatea din Birmingham. AGERPRES

Subiecte în articol: nume constelaţii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri