Marea problemă este însă ce fac cu banii cei care-i primesc. Păi, peste trei sferturi din impozitul pe salariu, care ar deveni din unic progresiv sau ar urma să urce ca și cotă, se face venit la bugetul local - banii merg spre administraţiile potrivit adresei din cartea de identitate a contribuabilului. De asemenea, a doua sursă pentru „autonomia locală” ar fi TVA, care e un fel de Plan B, dacă eșuează impunerea progresivă. Ce se întâmplă crește impozitul pe venitul salarial sau se majorează TVA ca să schimbe primarii borduri, să reglementeze traficul cu popici ori să planteze panseluțe?
Firesc ar fi ca mai întâi administrația locală să se restructureze și abia apoi să pretindă bani. Cel puțin așa ne-au învățat acordurile cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Mai întâi sunt îndeplinite niște cerințe de reformă și abia apoi se eliberează tranșele de finanțare. E normal ca acela care dă banii să pună condiții, mai ales că economia respiră greu după „cura” inflaționistă de anul trecut, o formă implicită de taxare.
Cu alte cuvinte cei de la care se pretind bani ar trebui mai întâi să fie convinși că măsurile luate la nivel local generează business nou, nu că se duc banii pe înlocuirea bordurilor neuzate și abia apoi se poate pune pe tapet „chestiunea” progresivă.
Și tot la acest punct mai trebuie avut în vedere un aspect. Evoluția teritorială a unei țări se face de-a lungul timpului de la sat, la comună, oraș și municipiu. Și astfel se observă în România cum numărul de comune s-a mărit, apoi cel de orașe și acela de municipii. Da, numai că extensia lor se face de regulă cu populație, iar numeric aceasta s-a micșorat de la 23 de milioane de români la începutul anilor ’90, la 19 milioane în prezent și numărul localităților menționate a crescut!
Din 1990 încoace, numărul municipiilor s-a mărit de la 56 la 103, cel al orașelor de la 204 la 216, iar cel al comunelor de la 2.688 la 2.862. Oare 19 milioane de români au nevoie de mai multe servicii publice ca 23? Și ne permitem, ca țară, ca activitățile suport să includă un număr atât de mare de bugetari angajați la nivel local? Din câte se observă, poliția centrală s-a profesionalizat foarte mult în ultimii ani și acest lucru e legat de faptul că urmează o formă de învățământ ce are legătură cu asta. Da, numai că pe lângă aceasta există și poliția locală, ce nu pare să se dezvolte asemănător, deși se numește la fel. Oare nu e un lux de care ne putem dispensa?
Și haideți să luăm un exemplu la întâmplare. Avem Bucureștiul, care, spre deosebire de celelalte municipii ale țării, are, în afară de primarul general, edili de sector, fiecare cu propriul aparat, bucăți de oraș prin care trec autobuzele „metropolitane” din județul Ilfov, fost sector agricol al Capitalei. Nu ar fi suficientă o conducere unică a Metropolei Marelui București cu tot cu metrou și în acest fel s-ar scuti o grămadă de bani și n-ar mai trebui să devină progresiv impozitul pe salariu?
Din câte se observă avem niște suprastructuri la nivel de municipiu, oraș și comună, ce fac din micșorarea statului o prioritate.
Să nu uităm, dacă tot discutăm de primării, că ele nu trebuie să se mărginească la alocările bugetare, pentru că mai există și parteneriate public-private. Din păcate, niciuna nu se preocupă de investiții, să facă o fabrică la ea în localitate, să creeze potențial de dezvoltare. Primarii se mărginesc să cheltuiască banii pe care-i primesc de la bugetul central și mai cer.