Educatoarea de 38 de ani din Timişoara care a îgrozit o ţară întreagă după ce şi-a ucis fiia de doar 4 anişori, a fost reţinută pentru 24 de ore.
Femeia urmează să fie prezentată instanţei cu propunerea de arestare preventivă.Potrivit opiniatimisoarei.ro, în cele trei ore de audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, femeia le-a declarat procurorilor că nu are o explicaţie logică pentru gestul său, mărturisind că a fost măcinată de gândul despărţirii de soţ, iar asta i-ar fi întunecat mintea.
Teribila crimă a avut loc marţi seara, 13 martie, pe strada Tibrului din cartierul timişorean Ronaţ.
Oana Neţ, educatoare la grădiniţa din satul Murani, comuna Pişchia, judeţul Timiş, şi-a omorât fiica de patru ani, după ce a înecat-o în cadă.
Se pare că gestul oribil l-a făcut pentru se răzbuna pe soţ, cu care se certase şi care i-ar fi cerut divorţul.
După ce şi-a omorât fiica, femeia a sunat la 112 şi a anunţat autorităţile.
Oana Neţ, nicio abatere disciplinară în carieră
Tânăra Oana Neţ este titulară a postului de educatoare din satul său natal, Murani. Femeia, a cărei mamă este învăţătoare, este absolventă a Şcolii de Arte şi lucrează în învăţământ de 15 ani, neavând niciodată probleme de comportament.
În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Oana Neţ şi-a luat concediu fără plată pentru a-şi căuta un loc de muncă mai bine plătit, în Timişoara, de unde făcea naveta la Murani.
Directoarea şcolii din Pişchia, în subordinea căreia se află grădiniţa la care preda Oana Neţ, a declarat, la 12 ore de la tragedie, că încă este în stare de şoc.
"Provine dintr-o familie de oameni gospodari. Toţi cei cinci fraţi sunt intelectuali. Mama este învăţătoare, tatăl este un om gospodar, muncitor", a declarat Diana Urzică, potrivit adevarul.ro.
Femeia spune că îi este groază la gândul că trebuie să dea explicaţii colegilor din şcoală, aflaţi şi ei în stare de şoc.
"Peste 90% dintre angajaţii şcolii sunt locuitori ai comunei, sub o formă sau alta. Toţi ne cunoaştem între noi. Mi-e şi groază să mă întâlnesc cu colegii mei", afirmă directoarea şcolii. Diana Urzică a declarat că educatoarea, la fel ca toţi angajaţii şcolii, a fost supusă unui control medical în luna octombrie a anului trecut, când a avut loc controlul periodic pentru Medicina Muncii.
"În cadrul controlului sunt nişte întrebări care să descopere o posibilă tulburare, dar ei (n.r. medicii) se bazează foarte tare şi pe faptul că o depresie sau ceva de genul ăsta se vede", a mai spus Diana Urzică.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus începerea urmăririi penale față de suspecta Oana-Răzvana Neț, pentru infracţiunea de omor. http://www.observator.tv