Jurnalul.ro Ştiri Locale Gest extrem! Mama unui deținut și-a dat foc în fața Penitenciarului din Ploiești

Gest extrem! Mama unui deținut și-a dat foc în fața Penitenciarului din Ploiești

Mama unui deținut încarcerat în Penitenciarul Ploiești și-a dat foc, vineri, în fața instituției, în semn de protest pentru că fiul său nu a primit îngrijirile medicale solicitate.

Polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112 că o femeie în vârstă de 57 de ani, din Ploiești, în timp ce se afla în fața unei instituții publice din municipiu, s-ar fi autoincendiat.

Este vorba despre Penitenciarul din Ploiești.

Când au ajuns polițiștii, focul fusese stins de un trecător, femeia suferind câteva răni superficiale.

„Femeii i-a fost acordat primul ajutor, ulterior fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, transmite Poliția Prahova.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele producerii evenimentului.

Presa locală arată că femeia s-a autoincendiat în semn de protest pentru că fiul său în vârstă de 29 de ani, transferat în urmă cu opt luni de la Penitenciarul Mărgineni la cel din Ploiești, nu a beneficiat de îngrijiri medicale, cu toate că a solicitat asta în repetate rânduri, notează observatorulph.ro.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: penitenciar autoincendiere detinut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri