Compania INEOS, a lui Jim Ratcliffe, a intrat oficial în procesul de licitație pentru a cumpăra Manchester United. Decizia a fost anunțată marți, la câteva luni după ce proprietarii clubului, membrii familiei Glazer, au declarat că iau în considerare vânzarea clubului în timp ce explorează „alternative strategice", potrivit Reuters.
Miliardarul britanic Ratcliffe, un fan al echipei de 20 de ori campioană a Angliei, și-a declarat interesul pentru club în luna august. În toamnă el a declarat că a fost informat de către Glazer că echipa din Premier League nu este de vânzare. Totuși, compania sa INEOS a intrat oficial în procesul de licitație.
Ratcliffe a încercat să cumpere și clubul Chelsea Londra, dar a fost întrecut de un grup de investiții condus de americanul Todd Boehly și Clearlake Capital. Ratcliffe este bine văzut de fani, dar ar putea fi împiedicat de preț. Unii analiști estimează valoarea clubului la peste 4,5 miliarde de dolari.
Unele zvonuri spun că investitori dintr-o țară din Golf ar putea fi interesați să cumpere United. Mai mult chiar, ministrul sportului din Arabia Saudită, prințul Abdulaziz bin Turki Al-Faisal, a confirmat pentru Sky Sports intenția țării sale de a prelua United.
Cotidianul The Times a anunțat că există interes și din partea unor investitori din Statele Unite ale Americii și Asia.
(sursa: Mediafax)