Jurnalul.ro Ştiri Externe Manifestaţii în întreaga lume împotriva violenţelor la adresa femeilor

Manifestaţii în întreaga lume împotriva violenţelor la adresa femeilor

Luni a fost a patra Zi internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, o cauză care a adus în stradă, începând de sâmbătă, zeci de mii de manifestanţi în diferite ţări, Franţa, Italia, Belgia, Spania, Rusia, Turcia, precum şi din America Latină, relatează marţi AFP.

Cerând un fel de ''electroşoc'' pentru ''a rupe lanţul tăcerii'', premierul francez Edouard Philippe a anunţat iniţiative pentru a pune capăt ''disfuncţionalităţilor pe care nu am vrut să le conştientizăm până astăzi''.

Nemulţumirea a crescut în ultimele săptămâni în multe ţări împotriva cazurilor de feminicid - 87.000 de femei ucise în lume în 2017, dintre care jumătate au fost ucise de către apropiaţi, potrivit ONU -, un fenomen ignorat sau minimalizat mult timp, în timp ce apelurile la schimbare se înmulţesc.

Luni, misiunea ONU în Afganistan a solicitat intervenţia guvernului de la Kabul împotriva cazurilor de violenţă împotriva femeilor, în creştere masivă în această ţară, potrivit unui raport recent al Comisiei afgane pentru drepturile omului.

"Femeile şi fetele afgane continuă să sufere numeroase încălcări ale drepturilor omului şi violenţă persistentă", a declarat Aleta Miller, reprezentanta ONU pentru femei în Afganistan.

În Franţa, unde acest tip de omor a fost descris mult timp drept ''crimă pasională'', cel puţin 117 femei au fost ucise în 2019 de către actualul sau fostul partener, potrivit unor date furnizate de AFP.

Pentru a contracara acest fenomen, guvernul a prevăzut mai multe măsuri de ordin legal: crearea unei ''noi circumstanţe agravante pentru autorii violenţelor în cazul hărţuirii care duce la sinucidere'', includerea în lege a noţiunii de ''manipulare'' psihologică, care ''pregăteşte adesea violenţa fizică'', secret medical redefinit pentru situaţiile ''în care există un risc grav de revenire la violenţă'', o linie de ajutor 24 din 24 de ore pentru victimele violenţelor domestice. Guvernul a promis de asemenea 360 de milioane de euro care vor fi alocaţi anul viitor luptei împotriva violenţei la adresa femeilor.

Foarte aşteptate, aceste măsuri au fost deseori considerate insuficiente de către militante feministe, care au mobilizat sâmbătă zeci de mii de persoane în toată Franţa. La miezul nopţii, luminile de la Turnul Eiffel s-au stins în memoria victimelor feminicidului.

''Guvernul ratează ţinta'', a reacţionat Caroline De Haas, din grupul #NousToutes, adăugând că ''există dezamăgire la nivelul acestei imense mişcări''.

Salutând ''progrese foarte concrete'', preşedinta Fundaţiei pentru femei, Anne-Cécile Mailfert, a menţionat că ''guvernul nu realizează faptul că aceste campanii de sensibilizare la violenţe determină multe femei să apeleze la asociaţii şi că acestea nu au mai multe mijloace pentru a le ajuta''.

''De ce Spania reuşeşte împotriva violenţei domestice? Această ţară nu se mulţumeşte cu operaţiunile de comunicare", a scris pe Twitter deputatul partidului Republicanii (dreapta) Aurélien Pradié, solicitând ca guvernul să aloce mai multe resurse.

Multe alte ţări au profitat de ocazia acestei zile internaţionale pentru a-şi arăta sau reînnoi hotărârea de a lupta împotriva violenţelor la adresa femeilor.

În Africa de Sud, unde o femeie este ucisă la fiecare trei ore, preşedintele Cyril Ramaphosa le-a cerut bărbaţilor să renunţe la ''atitudini sexiste şi patriarhale'' şi a anunţat un plan de urgenţă de 100 de milioane de euro.

În faţa violenţei domestice, care ''a luat dimensiuni îngrijorătoare în ultimii ani'', cu o creştere de 34,5% între 2014 şi 2018, poliţia din Grecia a anunţat între timp înfiinţarea unui nou serviciu specializat, format din avocaţi, sociologi şi psihologi.

În Spania, zeci de mii de persoane au manifestat în toată ţara, la Madrid, Barcelona, Valencia, Zaragoza şi Bilbao.

Spania a făcut pionierat în lupta împotriva crimelor comise împotriva femeilor. În 2004, o lege împotriva ''violenţelor de gen'' a fost adoptată la iniţiativa guvernului socialist al lui José Luis Rodriguez Zapatero, urmată de un Pact naţional în 2017, când conservatorul Mariano Rajoy era la putere.

În Argentina, o ţară cu 44 de milioane de oameni în care cazurile de feminicid au făcut 229 de victime din ianuarie până în octombrie, sute de femei au manifestat la Buenos Aires. Ele au profitat de ocazie pentru a denunţa discriminările împotriva femeilor în ţara vecină Bolivia.

O manifestaţie a reunit de asemenea mii de femei în Mexic, unde au avut loc şi incidente cu poliţia.

În Rusia, unde violenţele domestice au fost dezincriminate în 2017, aproximativ 1.000 de persoane au demonstrat luni seara la Moscova. Vara trecută, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a criticat ferm legea rusă, care ''nu recunoaşte'' aceste violenţe, şi autorităţile care sunt ''reticente în a recunoaşte gravitatea problemei''.

Şi în Turcia, poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi gloanţe din plastic pentru a dispersa miile de manifestanţi, majoritatea femei, care au protestat la Istanbul pentru a cere ''eliminarea impunităţii'' pentru autorii violenţelor împotriva femeilor, un fenomen endemic în această ţară, notează AFP.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri